Reacția lui Tadici, după sancțiunea record: „Am fost judecat după o casetă prelucrată”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat miercuri, 08 septembrie 2021, ora 19:26,
Gheorghe Tadici
Gheorghe Tadici

Gheorghe Tadici a vorbit despre sancțiunea primită din partea Comisiei de Disciplină a FRH.

Antrenorul se așteaptă să fie suspendat și din Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal, acolo unde este membru de peste 25 de ani.

Lumea handbalului cunoaște mobilul acestor probleme ale mele. Lumea din handbal știe de unde mi se trage și cine îmi poartă sâmbetele. Am fost judecat după o casetă prelucrată și am început să strâng probe.

Urmează să fac o sesizare pentru că la înjurătra cu p***a mă-tii nu este vocea mea. O persoană, nu îi dau numele acum, mi-a spus că acolo nu e vocea mea. Este foarte grav că această casetă a fost prelucrată. Vreau să aștept ca să văd motivarea acestei decizii, dar nu cred că o să mai fac apel. Nu vreau să contribui la bugetul financiar al FRH.

Însă, vreau să vă mai atrag atenția unui alt aspect foarte important. Mi s-a consemnat că am recidivat după meciul din 30.08 2021, cel cu Rapid, acolo unde am și luat sancțiune 600 de lei. Ok, am înțeles această sancțiune. Dar ce faceți acum? Veniți și mă sancționezi cu încă 1.000 de lei și opt etape tot pentru același meci cu Rapid?

Păi câte sancțiuni îmi dați, băi, fraților în acest meci? Trebuia să îl mulțumiți și pe domnul Dedu? Este incredibil ceea ce mi s-a întâmplat”, și-a început Tadici discursul, potrivit ProSport.

gheorghe tadici nationala de handbal

Gheorghe Tadici susține că nu și-a amenințat nicio jucătoare. „Am văzut că s-a spus că am și amenințat jucătoarele și am fost suspendat și din cauza acestui motiv. Nu este deloc adevărat. Am vorbit chiar azi cu fetele la masă și le-am rugat să îmi spună dacă în acel moment s-au simțit amenințate de mine sau le-am amenințat eu în acel time-out. Mi-au spus că nici vorbă de așa ceva.

Aștept să văd dacă o să fiu suspendat și din Consiliul de Administrație, acolo unde sunt membru de peste 25 de ani. Au să mă mai suspende și de acolo. Este păcat că un antrenor care a făcut cinste României pe plan intern și internațional este târât printr-un asemnea scandal”, a mai spusTadici.

Cunoscutul antrenor de handbal le-a jignit pe handbalistele de la HC Zalău în meciul câștigat cu Rapid, scor 26-24, în Cupa României. Tehnicianul s-a arătat nemulțumit de evoluția jucătoarelor sale și le-a adresat jigniri chiar dacă echipa sa conducea.

„’Te-n p***a mă-tii”, „dobitoacele dracu’” și „să vă ia dracu’”, au fost frazele rostite de Tadici. Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook Handbal România.

Citește și  VIDEO | GHEORGHE TADICI, IMPLICAT ÎNTR-UN SCANDAL MONSTRU. ANTRENORUL, FILMAT CUM ÎȘI AGRESEAZĂ HANDBALISTELE

deduscandalFRHhandbalgheorghe tadici