Reacția Simonei Halep, după victoria cu Alize Cornet: „A fost stresant, pentru că am pierdut cu ea ultimul meci”

Simona Halep (locul 21 WTA) a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, pe Alize Cornet (locul 39 WTA), în turul I al turneului de la Roma, iar după meci a declarat că sportiva din Franța e tipul de jucătoare care luptă până la capăt pentru fiecare punct.
„A fost un pic stresant, pentru că am pierdut cu ea ultimul meci. A fost puțin mai bine, sunt bucuroasă că am câștigat și îl aștept pe următorul. Ea nu se lasă niciodată, luptă pentru fiecare punct, nu a fost ușor, dar mă bucur că am închis la 6-4 ambele seturi. Avem o relație foarte bună, e o fată extraordinară și ne antrenăm împreună de fiecare dată când avem ocazie”, a declarat Simona Halep, potrivit digisport.ro.
Halep va evolua în turul secund cu americanca Danielle Collins (locul 9 WTA şi cap de serie numărul 7). Scorul întâlnirilor directe este 1-1.