Reacție fabuloasă după revenirea lui Hagi pe banca tehnică: „Degeaba are nume. Să demonstreze!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 21 iunie 2021, ora 19:46,
GHEORGHE HAGI
GHEORGHE HAGI

Farul Constanța și Viitorul Constanța au ajuns la un acord și au fuzionat, astfel că din sezonul următor fotbalul de la malul mării va avea o singură echipă și va evolua în Liga 1!

Farul Constanța a revenit pe prima scenă a fotbalului românesc după ce s-a unit cu Viitorul, club patronat de Gheorghe Hagi. Noua formație va evolua în Liga 1 și va fi pregătită de pe banca tehnică de „Rege”, care se va întoarce la marginea terenului după un sezon de absență.

Dan Petrescu, fost coleg cu Gică Hagi la echipa națională a României spune că era și timpul ca Hagi să revină pe banca tehnică. „Bursucul” este convins că Farul Constanța va deveni o echipă puternică în Liga 1.

„Era şi timpul să se întoarcă. Echipa n-a mers prea bine fără el. Uniţi cu cei de la Farul, cred că vor fi o forţă în acest campionat. Depinde foarte mult şi de jucătorii care vor veni”, a spus Dan Petrescu.

Citește și FARUL, PRIMUL CANTONAMENT CU GICĂ HAGI PE BANCĂ! LOTUL DE JUCĂTORI ȘI AMICALELE STABILITE DE CONSTĂNȚENI

De cealaltă parte, Miodrag Belodedici a ținut să se amuze pe seama „Regelui”, spunând că acesta trebuie să demonstreze că este un antrenor valoros.

Trebuie să demonstreze! Îl aştept să demonstreze, la fel ca atunci când era fotbalist. Degeaba are nume, dar trebuie să demonstreze mai departe. Îi dorim succes”, a spus Miodrag Belodedici.

Citește și REACȚIA LUI GICĂ HAGI DUPĂ FUZIUNEA DINTRE FARUL ȘI VIITORUL: „TREBUIE SĂ FACEM O ECHIPĂ MARE”

 

miodrag belodediciliga 1fuziunegica hagiviitorulfarul constanțadan petrescurealitatea