Reacția lui Guardiola după ce Pique s-a retras: ”A fost o onoare pentru mine să îi fiu antrenor!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat vineri, 04 noiembrie 2022, ora 23:14,
Pep Guardiola
Pep Guardiola

Gerard Pique și-a anunțat, joi, retragerea din lumea fotbalului pe rețelele sociale prin intermediul unui videoclip. El a făcut anunțul surprinzător cu doar două săptămâni înainte de startul Mondialului care va avea loc în Qatar.

După ce anunțul a fost făcut public, Guardiola a reacționat.

”Îi doresc tot binele. Este un jucător pentru meciurile importante. Nu a ratat niciunul și nu a avut o evoluție rea la cel mai înalt nivel împotriva echipelor de top. Toate cluburile mari au nevoie de un jucător precum Gerard Pique.

A câștigat tot ce se putea cu Barcelona, cu naționala Spaniei. A fost o onoare pentru mine să îi fiu antrenor. Am petrecut patru ani incredibili împreună”, a declarat Pep Guardiola, potrivit Marca.

fc barcelonapep guardiolaGerard Pique