Reacții tari după remiza dintre Academica și Chindia: „Am privit cum mi-a furat Cascini șunca din fasole”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat vineri, 20 august 2021, ora 22:00,
CHINDIA – ACADEMICA
CHINDIA – ACADEMICA

Academica a obținut primul punct din acest sezon de Liga I. Ilfovenii au remizat cu Chindia, scor 2-2, vineri seară, în etapa a șasea.

Antrenorul Ilie Poenaru continuă pe banca echipei din Clinceni.

Respirăm, dar așa cu părere de rău. Am început jocul foarte bine, nu le-am dat nicio șansă, cred că în mare am dominat prima repriză. Noi primim goluri foarte ușor, pe o lipsă de concentrare, de atenție. Din păcate s-a făcut 1-1 la pauză și am căzut puțin mental acolo. Chiar dacă Chindia nu ne-a pus probleme foarte mari, s-au sincronizat foarte bine și noi ne-am clătinat.

Dacă pierdeam azi, nu știu dacă jucătorii puteau să mă mai întoarcă. În prelungiri speram că vom egala, am schimbat sistemul în 3-5-2, chiar am crezut că vom egala. Am și pus presiune pe jucători, știam că putem egala.

În vestiar le-am spus să fie mai pozitivi, sunt jucători buni. E normal să te apese aceste rezultate, dar trebuie să fie bărbați. Trebuie să acceptăm că suntem unde suntem, dar astăzi am arătat mai bine. Nu sunt probleme financiare atât de grave precum s-a scris, suntem cu salariile la zi„, a spus Ilie Poenaru, după remiza cu Chindia.

ilie-poenaru-academica-clinceni
Ilie Poenaru

De partea cealaltă, Chindia a pierdut două puncte, după ce a primit gol în prelungirile meciului.

Ca să fac o glumă, am privit cum mi-a furat Cascini șunca din fasole. Ce mai putem să zicem? Asta e, o luăm ca atare, e o lecție din care să învățăm, iar pe viitor trebuie să arătăm mai multă experiență, pentru că suntem o echipă aflată la al treilea an în Liga 1 și, când ai 2-1 în minutul 90, nu trebuie să îți scape printre degete cele 3 puncte„, a spus, la rândul lui, Daniel Florea.

Academica Clinceni rămâne ultima în clasamentul Ligii I, cu nn punct, în timp ce Chindia Târgoviște a acumulat 6 puncte și ocupă locul 10.

Citește și LIGA 1 | SPECTACOL ÎN CHINDIA – ACADEMICA. PATRU GOLURI MARCATE ÎN PROLOGUL ETAPEI A ȘASEA

ilie poenaruacademica clincenifotbaldaniel forea2-2chindia targovisteetapa 6reactiiliga 1