Record negativ pentru Halep! Românca este pe locul 2 într-un top al retragerilor din acest an

Fostul lider mondial a încheiat actualul sezon cu o retragere, asta după ce a decis să nu participe la turneul demonstrativ din Africa de Sud, care se va desfășura în perioada 18-19 decembrie!
Sportiva din România nu a izbutit să cucerească niciun titlu în anul 2o21, iar retragerile, dar și abandonurile sale de-a lungul stagiunii nu au făcut altceva decât o prăbușească pe Simona în ierarhia mondială. Cu toate acestea, Halep are planuri mari pentru sezonul următor și nu se gândește la retragerea din activitate, deși problemele medicale i-au dat mari bătăi de cap în ultimele luni.

Până atunci însă, actualul loc 20 WTA a fost inclusă într-un top care nu îi face cinste. Concret, Halep ocupă locul 2 într-o ierarhie care contorizează doar retragerile care au avut loc după stabilirea tablourilor de concurs. Simona a înregistrat un număr de patru abandonuri în sezonul recent încheiat, retrăgându-se de trei ori înainte de startul meciului și o singură dată în timpul partidei. Românca este depășită doar de bielorusa Victoria Azarenka, care are 5 abandonuri.
Simona Halep, gata de noul sezon
„Am făcut tratament după turneul de la Linz, nu a fost o accidentare gravă, dar nu am vrut să risc nimic pentru că îmi doream foarte mult să am o perioadă de off-season complexă, cu de toate. A fost o decizie bună că m-am oprit la momentul acela.
Acum sunt bine, am început de o săptămână să mă antrenez şi pot să spun că îmi place foarte să fiu pe teren, să încerc să fiu mai bună decât am fost şi mă uit cu încredere spre 2022, pe care îl aştept cu mare drag, pentru că anul acesta nu am jucat foarte mult.” a spus Halep, potrivit Digi Sport.