FCSB a învins, în deplasare, Zimbru Chișinău, în al doilea amical al verii, cu 6-1. La finalul partidei, antrenorul Toni Petrea s-a declarat mulțumit de prestația lui Joyskim Dawa.
„Dawa are o talie care îl recomandă pentru fazele fixe”, a declarat Toni Petrea
FCSB a marcat șase goluri și în al doilea amical al verii, învingând Zimbru Chișinău cu 6-1 (2-0), în deplasare. Formația antrenată de Toni Petrea a înscris în prima repriză prin Darius Olaru (minutul 10) și Florinel Coman (28).
După pauză, au punctat Joyskim Dawa (61), Musi (70), Mamut (80) și Ianis Stoica (83). Golul gazdelor a fost reușit de Pedro Rodriguez, în minutul 77. În primul amical, FCSB învinsese FC Sfântul Gheorghe cu 6-0, meciul având loc la Baza Sportivă FCSB.
„Nu pot să mă declar pe deplin mulțumit de rezultat. Faptul că am marcat și în meciul trecut și meciul ăsta nu e o surpriză pentru nimeni, încercăm să jucăm ofensiv.
Pentru noi este important accederea în grupele Conference League. Avem 3 tururi și play off. Trebuie să fim încrezători că putem ajunge acolo.
Dawa are o talie care îl recomandă pentru fazele fixe sper să o facă cât mai des cu putință și să ne ajute să nu mai luăm gol pe faza de apărare la fazele statice”, a declarat Petrea după meciul de la Chișinău.