Remiză cu scântei pentru CSA Steaua în Bulgaria: „Am reușit să scăpăm fără accidentări grave”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat luni, 18 iulie 2022, ora 19:51,
Meciul cu FK Bregalnica Stip a fost primul din cantonamentul din Bulgaria în care CSA Steaua nu a marcat
Meciul cu FK Bregalnica Stip a fost primul din cantonamentul din Bulgaria în care CSA Steaua nu a marcat

CSA Steaua a terminat la egalitate, 0-0, al treilea amical din cantonamentul din Bulgaria, partida cu FK Bregalnica Stip.

Antrenorul Daniel Oprița este bucuros că echipa a scăpat fără accidentări grave

Este primul joc din această perioadă de pregătire de vară, inclusiv din acest stagiu din Bulgaria, în care echipa din Ghencea nu înscrie. Adversara a ocupat locul 7 (din 12) în precedentul sezon de primă ligă din Macedonia de Nord

A fost un amical cu o echipă bună, o echipă agresivă, foarte agresivă. S-a jucat la limita regulamentului și sunt bucuros că am reușit să scăpăm fără accidentări grave. Au fost momente când au jucat foarte dur.

Un arbitraj slab, care în unele momente a lăsat jocul liber și puteam să ieșim cu accidentări grave, dar asta e. Ăsta e genul de echipă agresivă”, a declarat după meci antrenorul Daniel Oprița, conform Liga2.ro.

Daniel Oprița nu înțelege de ce jucătorii adverși au jucat atât de dur

Tehnicianul echipei roș-albastre susține că, la un moment, i-a cerut antrenorului lui FK Bregalnica Stip să-și tempereze elevii.

Puteam să și înscriem, puteam să și primim gol, dar, până la urmă, am avut un meci bun, cu o echipă agresivă, care nu ne-a lăsat să jucăm. Știu genul ăsta de meciuri cu echipe dintr-astea, care joacă foarte tare.

Era un joc amical și era păcat dacă se lovea cineva, pentru că am suferit, au dat și cu coatele. Au fost foarte foarte duri. Nu am înțeles de ce.

Chiar am încercat să vorbesc cu ei, să îi spun antrenorului lor să fie mai liniștiți pentru că e un joc amical și nu are rost să ne accidentăm. Dar, asta e nația lor și ăsta e stilul”, a mai spus Oprița.

CSA Steaua va mai juca trei amicale până la reluarea sezonului din Liga 2

CSA Steaua a mai disputat în această perioadă de pregătire de vară două partide test în țară, cu Campionii FC Argeș (scor 1-0) și Farul Constanța (scor 1-1).

În stagiul din Bulgaria le-a întâlnit pe FK Makedonija GjP, locul 4 prima ligă a Macedoniei de Nord, pe care a învins-o cu 3-2, și CSKA 1948 Sofia II, din liga secundă bulgară, de care a dispus cu 3-0.

Echipa bucureșteană va mai juca o partidă de verificare în acest stagiu, cu Akritas Chlorakas (Cipru), pe 21 iulie, ora 17:00. A doua zi, formația pregătită de Daniel Oprița revine în țară și va întâțlni CSM Jiul Petroșani, în Ghencea, pe 27 iulie.

Roș-albaștrii mai au programat un meci de verificare pe 30 iulie, dar adversarul va fi ales după tragerea la sorți a programului noului sezon al Ligii 2.

daniel opritacsa steaua