Remiză pentru handbaliștii de la Dinamo în Liga Campionilor! Alb-roșii rămân în cărțile calificării

Echipa masculină de handbal Dinamo a terminat la egalitate, 27-23 (14-13) cu echipa croată PPD Zagreb, în Grupa A a Ligii Campionilor.
Handbaliștii de la Dinamo rămân în cărțile calificării în play-off-ul pentru sferturile Ligii Campionilor
Meciul a avut loc în Sala Polivalentă din Capitală, a contat pentru Etapa a 9-a, iar campioana României a scăpat victoria printre degete la capătul unui meci echilibrat, cu multe ratări.
În prima repriză, Dinamo a condus cu 4-2 şi 5-3, apoi croaţii au avut avantaj (6-5, 7-5), dar a pauză echipa antrenată Xavi Pascual avea avans minim pe tabelă, 14-13, după ce fusese 13-11 şi 14-12.
PPD Zagreb a avut momente mai bune în repriza secundă, conducând şi la patru goluri, 19-15 (min. 41). Dinamo a reuşit să revină şi a egalat în min. 55, 25-25, apoi a condus cu 26-25 şi 27-26, dar oaspeţii au egalat şi Dinamo a irosit ultimul atac.
Dinamo a fructificat în acest meci doar o aruncare de la 7 metri din patru de care a beneficiat. Echipa antrenată de Xavi Pascual e neînvinsă de patru etape (trei victorii şi un egal), serie începută la Zagreb, unde s-a impus cu 29-28 în faţa celor de la PPD.
În celelalte meciuri din Etapa a 9-a, PSG a învins FC Porto în deplasare 35-33 (16-17), SC Magdeburg a dispus acasă de GOG Gudme cu 36-34 (21-18), iar Veszprem a făcut scor cu Orlen Wisla Plock, 32-22 (17-9).
Dinamo va juca următorul meci pe 15 decembrie, acasă, cu Telekom Veszprem. PSG este lider cu 16p, urmată de Veszprem (15p), Magdeburg (12p), Dinamo (10p), GOG (7p), Orlen (5p) și FC Porto (1p).
Primele două se califică direct în sferturile de finală, iar următoarele patru vor juca play-off-ul pentru accederea în această fază a competiției cu formațiile din Grupa B (Locul 3 din Grupa A cu Locul 6 din Grupa B, Locul 4 din Grupa A cu Locul 5 din Grupa B și așa mai departe).