Repatriere de senzație încercată de Dinamo, după obținerea dreptului de a face transferuri!

„Câinii” văd în sfârșit luminița de la capătul tunelului, astfel că anunțul lui Iuliu Mureșan i-a pus pe jar pe suporterii dinamoviști!
Dinamo este gata să își completeze lotul în perioada rămasă din mercato, iar Iuliu Mureșan a declarat că fundașul Constantin Nica este primul care va ajunge sub comanda lui Dario Bonetti. Totodată, directorul executiv al alb-roșilor a dezvăluit că una dintre principalele ținte din momentul de față este Raul Albentosa, plecat la finalul sezonului trecut.
”S-a rezolvat cu avocați foarte buni, au cerut documente, au știut cum să pună problema, au descris proceduri, practici. Am mai câștigat cu acest avocat și la TAS. Astfel că interdicția s-a ridicat în seara asta, iar primul transfer e Constantin Nica, se antrenează din aprilie cu echipa.
Avem nevoie, e un jucător bun, cu fizic, cu experiență, ne va ajuta foarte mult. E și Raul Albentosa o țintă. Nu dăm salarii ca în era spaniolă, încercăm să ne descurcăm. Am primit mult oxigen cu ridicarea interdicției”, a declarat Iuliu Mureșan, potrivit Digi Sport.
Raul Albentosa a venit la Dinamo la începutul lunii aprilie a acestui an, după o pauză de activitate de 15 luni. Ibericul, cotat în 2016 la 3,5 milioane de euro, a evoluat în cariera sa pentru Caravaca CF, Murcia Imperial, San Roque Lepe, Recreativo Huelva, Cadiz, Eibar, Derby County, Malaga, Deportivo La Coruna, Gimnastic și CSKA Sofia.