Replică dură a lui Şerdean pentru Toma Săpaşu: ,,Alea sunt prostiile unei minţi bolnave”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 17 noiembrie 2020, ora 17:34,

Situaţia de la Dinamo devine tot mai tulbure în fiecare zi, după ce la fiecare ceas aproape apare o nouă problemă. 

Un nou personaj a apărut în anturajul echipei din ,,groapă”, care i-a făcut pe suporterii lui Dinamo să-şi pună noi întrebări legat de noul acţionariat de la club.

Toma Săpaşu este numele ultimului om apărut în viaţa echipei din Ştefan cel Mare. Acesta susţine că el este cel care l-a pus preşedinte pe Dorin Şerdean la Dinamo. La spusele acestuia, oficialul de la club a răbufnit şi decalră că lucrurile stau altfel, de fapt.

Şerdean susţine că Săpaşu derapează grav în tot ceea ce spune şi el ar fi venit în România cu alt scop, nu cel legat de Dinamo. Preşedintele de la Dinamo susţine că el l-ar fi ajutat pe omul din Spania cu nişte bani în trecut, de aici asocierea dintre cei doi.

Eu sunt de pus în balanță cu personajul ăla? Chiar așa am ajuns? Ce pot să spun… omul acesta are o problemă într-o anumită parte a corpului. L-am cunoscut în Spania prin niște prieteni comuni… din câte știu locuiește în Spania de  vreo 13 ani… m-au rugat și prietenii mei, și el să-l ajut cu niște bani, are o afacere cu restaurante și hoteluri, l-am ajutat să nu dea faliment” 

În contul acestei datorii, ca o garanție că-mi va înapoia banii, mi-a propus jumătate din firma sa. I-am spus că nu mă interesează, eu stau în România, nu m-a interesat. Și atunci a făcut o firmă nouă în care m-a pus cu 50%, firmă care nu are niciun fel de activitate”, a declarat Şerdean pentru Fanatik.

Citeşte şi Olăroiu a dat verdictul în ceea ce privește sportul din România: “Nu mai suntem buni la nimic, statul trebuie să ajute!”

Dorin Şerdean susţine că Săpaşu a venit în România pentru a-şi înmormânta mama, iar apoi a venit să-i ceară bani lui de un bilet de avion, pentru a se putea întoarce în Spania. Oficialul de la Dinamo spune că românul de peste hotare are probleme cu capul, iar tot ceea ce spune legat de Dinamo sunt doar nişte aberaţii.

„A venit acum în România într-o situație nefericită… o situație grea… i-a murit mama… a venit plângând la mine să-l ajut, asta-i povestea venirii lui la Rin… și să-l ajut și cu bilet de avion să se întoarcă acasă.

Asta-i toată povestea cu acest domn, mai departe toate aberațiile alea pe care le-a debitat în media sunt prostiile unei minți bolnave. E ca și când eu n-am bani să-mi cumpăr mașină și vă ruga pe dumneavoastră să mă duceți cu mașina dumneavoastră în centru și acolo eu aș ieși și m-aș lăuda «Uite, dom’ne, ce mașină mi-am luat, ce șofer mi-am pus!»”, a mai spus Şerdean pentru sursa citată.

Săpaşu susţine că el i-a adus în România pe noii acţionari de la Dinamo.

„Eu l-am adus pe Pablo Cortacero în România! … Șerdean este un asociat de-al meu. Am deschis împreună o societate comercială în Spania. Eu l-am numit președinte la Dinamo”, a spus acesta, potrivit ProSport.

Citeşte şi EXCLUSIV | Un fost internațional, atac la cei care dau cu noroi în națională: “E prea mult negativism”

 

spaniolidinamoserdeanrealitateacortaceroafacerisapasu