Replica lui Halagian care l-a făcut să râdă cu gura până la urechi pe Marian Pană: „Eram într-un turneu în India”

Pentru Marian Pană, perioada petrecută la Dinamo a fost una dintre cele mai frumoase din cariera sa de jucător.
Fostul fundaș din Ștefan cel Mare a făcut parte din lotul roș-albilor care a cucerit titlul în sezonul 1991-1992, fără înfrângere. Atunci, antrenor al „câinilor” era Florin Halagian, iar în pregătirea parcursului perfect, tehnicianul și-a dus echipa într-un turneu în India. Marian Pană își aduce aminte de un moment extrem de haios petrecut acolo după un joc împotriva naționalei țării asiatice.
„Făcuse lotul B în perioada aceea, 1990-91. Când am ajuns acolo după vreo 2 zile, stăteam în pat și ziceam că sunt tot în avion. Am avut un antrenament, erau 40 de grade afară, și a doua zi am jucat cu India. I-am bătut 3-1 pentru că aveam echipă foarte bună, era lotul B al țării, dar nu prea a fost la nivelul așteptărilor pe care le avea nea Florin. A doua zi am avut o ședință, înainte de antrenament și ne-a zis: «Ce ați avut mă? Parcă erați nebuni pe teren».

CITEȘTE ȘI –>> „Mergeam foarte des la meciurile Progresului București”. Fostul arbitru care a dezvăluit stadionul drag din copilărie
După a început să ne întrebe pe fiecare. Și a ajuns la Gabi Răduță și îl întrebă: «Ce ai avut mă?» și zice Gabi: «Florine, cred că din cauza fusului orar, am mers mult. Am venit din România tocmai aici pe alt continent», la care nea Florin Halagian: «Ce fus orar mă? Când e noapte ne culcăm, când e ziuă ne sculăm». A fost extraordinar, Florin avea niște glume extraordinare”, și-a adus aminte episodul unul dintre frații Pană la Gsp.
Marian Pană a evoluat pentru Dinamo între 1991 și 1994 și apoi pentru o scurtă perioadă, în 1996. În total are 4 goluri în 69 de meciuri jucate în tricoul formației din „Groapă”. El și-a încheiat cariera de jucător în anul 2000 la Juventus București. origina din Moreni, acesta are și două selecții pentru prima reprezentativă a României, în două partide amicale împotriva selecționatei Egiptului.