Restructurări în masă la Dinamo! Pricipala victimă, Cornel Ţălnar: ,,Denunţarea contractelor a fost transmisă”

Dinamo are parte de restructurări, după ce clubul din Ştefan cel Mare a ajuns acum în cea de-a doua insolvenţă din istorie.
Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului, a vorbit despre plecarea lui Cornel Ţălnar de la echipă, dar şi a altor angajaţi care nu se mai găsesc în organigrama formaţiei ,,roş-albe”.
Acesta explică că pentru Dinamo e important în acest moment să aibă angajaţi în funcţie de calitate şi să nu îi susţină doar din punct de vedere numeric, pentru că asta ar îngreuna în continuarea situaţia clubului din Ştefan cel Mare.
,,Atât în cazul domnului Țălnar, cât și în al altor angajați, denunțarea contractelor a fost transmisă de o săptămână și își produce efectele odată ce a fost pronunțată de administratorul judiciar.
Citeşte şi JUCĂTORII LUI DINAMO, ,,LOVIŢI” DIN TOATE PĂRŢILE! ULTIMA MĂSURĂ A CONDUCERII I-A ENERVAT LA CULME
Este important ca Dinamo să poată face față obligațiilor sale și să nu aibă un aparat uman extrem de extins. Mergem pe calitate, nu pe cantitate.
Acolo unde s-au făcut denunțări acestea sunt ireversibile, își produc efecte de la data denunțării. Atât în cazul domnului Țălnar, cât și în cazul altor domni, această denunțare a fost transmisă cred că de mai bine de o săptămână. Cu certitudine, a ajuns la destinatar.
Vreau să vă spun că suntem evident și noi interesați și atenți la ceea ce se întâmplă și pentru noi este important să protejăm gloriile clubului. Pe de altă parte, într-o măsură mult mai importantă ne interesează ca Dinamo să supraviețuiască.
Astăzi, trebuie să funcționăm la cota de avarie. Povestea pe care o auzim de la toți cei cărora le denunțăm contractele este: «Nu știți ce am făcut eu pentru Dinamo!» Din păcate, Dinamo astăzi este în insolvență. Probabil că foarte multe persoane au făcut foarte mult pentru Dinamo, dar noi astăzi avem obligația atât legală, cât și morală să salvăm această echipă.
Citeşte şi LUCRURILE MERG ÎN DIRECȚIA DORITĂ PENTRU „CÂINI”: „PENTRU PRIMA DATĂ, CHIAR E NEW DINAMO”
Nu este vorba despre probleme personale, de vendete, este vorba doar de rațiune, doar de obligația legală pe care o avem de a face societatea să funcționeze. Dinamo a funcționat cu un aparat extrem de extins, cu peste 80 de angajați, ceea ce este foarte mult pentru un club de fotbal, și atunci am fost nevoiți să intervenim.
Acolo unde au fost contracte exagerat de oneroase, care afectau compania, evident că am intervenit dacă nu s-a putut ca acestea să fie scăzute. Acolo unde am considerat că persoanele cărora le-am denunțat contractul nu au un aport deosebit la ceea ce înseamnă dorința noastră de a salva Dinamo, am procedat, de asemenea, la denunțarea contractului.
Este posibil să mai denunțăm și contractele unor jucători. Încă nu am terminat această activitate. Mai avem timp la dispoziție din punct de vedere legal încă o lună și jumătate. Am denunțat și contracte comerciale. Alte contracte le-am reînnoit. Totul pentru a salva echipa.”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, pentru GSP.