Revolta Cameliei Potec! De ce ar putea pierde România organizarea CE de înot și sărituri în apă

Preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, este revoltată de faptul că bugetul forului este 0, în condițiile în care țara noastră va organiza, în iulie, CE de înot şi de sărituri, ambele la nivel de juniori.
„Suntem în aprilie șli avem buget 0 pentru competițiile din iulie”, a declarat Camelia Potec
Preşedintele FR de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a avut o luare de cuvânt în faţa Comisiei de tineret şi sport a Senatului României, la dezbaterea Strategiei Naţionale pentru Sport.
Ea este nemulțumită de faptul că instituția pe care o conduce are buget 0 cu trei luni înainte de debutul Campionatelor Europene de înot şi de sărituri, ambele la nivel de juniori, care vor fi organizate de țara noastră, în noul complex sportiv din Otopeni.
„Ne chinuim să construim baze sportive pentru a oferi sportivilor noştri strictul necesar pentru a se pregăti în vederea participării la marile competiţii.
Reuşim cu chiu cu vai să construim după ani de zile aceste baze sportive, dar de cele mai multe ori e dificil să intrăm şi să le folosim din diferite motive. Ne chinuim ani întregi să ne câştigăm respectul la nivel internaţional prin rezultate la nivel sportiv, dar şi la nivel de management.
După ce reuşim, câştigăm organizarea de competiţii internaţionale pentru a promova România la cel mai înalt nivel. Dar ne este aproape imposibil să le şi organizăm.
Noi pentru prima oară am câştigat organizarea a două Campionate Europene, în luna iulie, dar suntem în aprilie şi avem buget zero”, a declarat președintele FRNPM, conform agerpres.ro.
România va organiza, în premieră, o ediție a unui CE
Camnelia Potec a detaliat cum stau lucrurile în acest moment. „Avem procedură de licitaţie şi toate lucrurile de care este nevoie din punct de vedere legislativ, dar s-ar putea să nu putem să organizăm aceste Europene pentru că în momentul de faţă bugetul nostru este zero.
Repet, sunt Campionate Europene care nu au fost niciodată organizate în România. Am făcut cereri, dar până acum nu am primit niciun răspuns din partea Ministerului Sportului.
Este o perioadă dificilă şi complicată pentru noi, chiar dacă am fost educaţi prin sport să fim optimişti. Trebuie să ne gândim şi la ce putem face azi pentru a avea viitor şi a putea vorbi despre o strategie care va fi implementată peste 7 sau 10 ani.
Până atunci trebuie să supravieţuim. Eu ca preşedinte de federaţie am obligaţia de a face performanţă astăzi şi mâine. Iar situaţia nu este deloc roz, încercăm să supravieţuim.
Avem nişte obligaţii contractuale cu ministerul de profil, avem obligaţii pentru a face performanţă”, a adăugat preşedinta.
Biroul Executiv Ligii Europene de Nataţie (LEN) a decis, la 11 iulie 2021, să acorde României dreptul de a organiza trei Campionate Europene de nataţie în următorii doi ani, în noul complex sportiv din Otopeni.
Acesta ar trebui să găzduiască în 2022 întrecerile Campionatelor Europene de înot pentru juniori şi cele ale Campionatelor Europene de sărituri pentru juniori, iar în 2023 cele ale Campionatelor Europene de înot pentru seniori în bazin scurt (25 metri).