Rică Răducanu dezvăluie care a fost prima sa meserie în tinerețe: ”Se minuna tata când vedea carnetul meu de note”

Articol de Mihai Popescu - Publicat sâmbătă, 25 februarie 2023, ora 15:53,
Rică Răducanu
Rică Răducanu

Rică Răducanu a dezvăluit care a fost prima sa meserie în tinerețe, înainte să facă istorie în fotbal.

El a spus că a urmat o școală de meserii, în urma căreia a obținut diploma de zidar. De asemenea, fostul portar a afirmat că inițial, tatăl său voia să devină electrician, dar nu a trecut examenul de admitere.

”Eu, la început, am fost zidar. Așa a fost școala pe care am urmat-o, de construcții. Eram toată ziua pe teren, școala, cam de vară, așa, dar am ajuns mai apoi să am ani de școală mai mulți decât de viață (n.r. – râde). Făceam doi-trei ani, într-un an.

Tata mi-a zis într-o zi: ’bă, trebuie să intri în rândul oamenilor’. Și m-a dus la CFR, a vrut să mă facă electrician. Era o meserie foarte bună, bănoasă. Și m-am dus acolo, la examen, și am luat 3. Eu o aveam pe asta cu 3, nu depășeam 4 (n.r. râde).

Dar din 3 făceam 8 iar din 4, 9. Se minuna tata când vedea carnetul meu de note.

Așa că dacă acolo nu am putut intra, am ajuns în Balta Albă la o școală de construcții, unde am intrat fără examen, fără nimic”, a declarat Rică Răducanu, prezent în studioul emisiunii Digi Sport Matinal.

cfrrica raducanurapidzidar