Ricardo Grigore revine la Dinamo! Jucătorul a dat cărțile pe față: „Echipa asta m-a educat și ca om!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat sâmbătă, 25 martie 2023, ora 16:27,
Ricardo Grigore
Ricardo Grigore

Ricardo Grigore, cel care evoluează în prezent la Petrolul Ploiești, a vorbit recent despre Dinamo, clubul de care aparține.

Cele două echipe au disputat sâmbătă, 25 martie, un meci amical (1-1). Iată ce a spus Ricardo după partidă.

„Echipa asta m-a educat și ca om!”

„E prima dată când joc împotriva lui Dinamo, mi s-a părut ciudat. N-am avut emoții, mă simt ca la mine acasă, dar am petrecut toată viața aici, am învățat să joc fotbal, mi-am început viața ca sportiv, Dinamo m-a educat și ca om.

E un sentiment ciudat. Majoritatea au fost colegii mei, m-am antrenat cu ei când a început sezonul la Liga 2. Am fost în contact cu ei în toată această perioadă.

Dinamo ar putea promova cu șanse clare, are un joc bun. Le țin pumnii și sper să revină în Liga 1. Eu sunt încă jucătorul lor, la vară revin, nu știu ce va fi. Sper să se rezolve, să fie bine și pentru mine, și pentru ei”, a spus Ricardo Grigore, după remiza cu Dinamo.

petrolulricardo grigoredinamo