Rivaldinho dă asigurări înainte de reluarea campionatului: „Mergem la Craiova să câștigăm”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat duminică, 14 ianuarie 2024, ora 15:31,
Rivaldinho
Rivaldinho

Campioana Farul este una dintre echipele care au ales pregătirea în România în schimbul cantonamentului în Turcia, la Antalya.

Mergem la Craiova să câștigăm”, este convins Rivaldinho

Managerul Gheorghe Hagi a decis ca pregătirea părții a doua a sezonului să se facă la baza proprie de la Ovidiu.

Farul a jucat și un amical, cu liderul din Bulgaria, Cernomore Varna, câștigat cu 2-0. Golurile au fost marcate de Louis Munteanu (56) și Damien Dussaut (58).

Primul meci oficial al echipei de la malul mării are loc pe 21 ianuarie, de la ora 20:00, când campioana joacă, în deplasare, cu Universitatea Craiova.

Atacantul brazilian Rivaldinho este optimist că Farul va reveni acasă cu toate cele 3 puncte. „A fost un meci important, am marcat, n-am luat gol, a fost un meci reușit.

A fost un cantonament foarte bun, suntem pregătiți, vor fi meciuri grele, mai avem o săptămână și apoi mergem la Craiova să câștigăm meciul.

Nu va fi niciun meci ușor, echipa arată bine, suntem pregătiți. Sperăm să intrăm în play-off. Mă simt foarte bine. Fizic sunt foarte bine, mental sunt foarte bine.

Sperăm să avem și noroc, sperăm să câștigăm meciuri. La ce bază avem noi aici, putem să ne pregătim foarte bine în țară, nu trebuie să mergem neapărat afară, a fost o decizie foarte bună luată de Mister (n.r. – Gheorghe Hagi) și de conducere.

Primul obiectiv să ajut Farul să câștige, dacă din punct de vedere colectiv merge bine, individual va fi bine. Suntem la mâna noastră, depinde doar de noi, sperăm să intrăm în play-off după cele nouă meciuri.

Să fie fanii alături de noi, suntem mai puternici, promit că echipa se va bate de la primul minut la ultimul minut. Îi vom face pe fani bucuroși”, a spus Rivaldinho, potrivit Farul TV.

rivaldinho