România a debutat cu înfrângere la CE U19 din Slovacia! Tricolorii întâlnesc Franța pe 21 iunie

Luca Andronache
Naționala U19 a României a fost învinsă de Italiei cu 1-2, la Dunajska Streda, în meciul de debut în Grupa A a Campionatului European din Slovacia. Golul tricolorilor a fost marcat de Luca Andronache, în minutul 53.
România a fost învinsă de Italia la debutul CE U19 din Slovacia
Italia s-a impus prin golurile marcate de Tommaso Baldanzi (47) și Cristian Volpato (68). Echipa peninsulară a dominat clar jocul și și-a creat numeroase ocazii de gol, însă portarul Robert Popa a fost cel mai bun om al echipei României.
El s-a evidențiat în prima repriză la mingile trimise de Ambrosino (5, 16), Fabbian (20), Nasti (21) sau Baldanzi (41).
Italia a deschis scorul în debutul reprizei secunde, prin Baldanzi (47), care l-a driblat pe Dănuleasă și a șutat de la 20 de metri.
România a egalat rapid, în min. 53, când noul-intrat Doru Andrei a șutat în transversală, iar Andronache a reluat mingea în plasă.
Adversarii au reluat forcingul, Popa a respins șutul lui Ambrosino din minutul 56, după care Nasti a reluat milimetric pe lângă poartă. Portarul echipei FC U Craiova 1948 s-a evidențiat și la șutul lui Fabbian (59), precum și la mingea trimisă de Ambrosino (62).
În minutul 68, Nasti a tras în bară, tot el a recuperat, a centrat în fața porții, iar Volpato a trimis în plasă.
România va întâlni Franța pe 21 iunie
Naționala României participă pentru a doua oară la un turneu final al CE U19, după ediția din 2011, când a fost gazdă. La meciul cu Italia, selecționerul Adrian Văsîi nu a putut conta pe unul dintre cei mai buni jucători, mijlocașul Rareș Ilie, care a fost suspendat.
În celălalt meci la grupei, Franța a surclasat Slovacia cu 5-0. Pe 21 iunie au loc meciurile Slovacia – Italia, la Trnava, de la ora 18:30, și România – Franța, la DAC Arena – Dunajska Streda, de la ora 21:00.
Primele partide din Grupa B, Serbia – Israel și Anglia – Austria, au loc duminică, 19 iunie. Primele două din fiecare grupă se califică în semifinale și la CM U20 din 2023, din Indonezia. Formațiile de pe locul 3 vor juca un baraj pentru al cincilea bilet european la CM U20.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























