Fotbal Intern· 1 min citire

România a fost lăsată în beznă în Georgia! Naționala U21 a avut o reacție de orgoliu pe final

România Under-21

România Under-21

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 3 iun. 2022, 22:30

Naționala de fotbal Under-21 a României a fost învinsă de formația similară a Georgiei, cu 2-0 (0-0), vineri seara, la Gori, într-un meci amical.

Nocturna s-a stins pentru câteva minute după al doilea gol al Georgiei

Gazdele s-au impus prin golurile marcate de fundașul dreapta Țotne Kapanadze, în min. 68 și 74, cu șuturi la colțul scurt.

Tricolorii au făcut un meci modest, cele mai mari ocazii ale lor venind pe final, prin Jovan Markovic, care a nimerit bara transversală cu un șut de la 22 de metri (90+7), iar apoi a avut un șut deviat în corner (90+13).

În minutul 77, instalația de nocturnă a stadionului Tenghiz Burjanadze din Gori s-a stins și și-a revenit după câteva minute, jocul fiind întrerupt circa opt minute, notează agerpres.ro.

România și Georgia vor găzdui turneul final al Campionatului European Under-21 din 2023, ambele echipe fiind calificate direct din postura de organizatoare.

Echipa antrenată de Florin Bratu va juca un nou meci amical pe 7 iunie, cu Slovacia, la Senec (18:30, ora României).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News