România, campioană mondială!? Președintele FRT face anunțul așteptat de iubitorii tenisului: Halep și Cîrstea, în echipa tricoloră

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat luni, 15 aprilie 2024, ora 14:25,
Simona Halep
Simona Halep

 

Șeful FRT lansează un scenariu magnific pentru sportul românesc.

George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, a comentat pentru Agerpres evoluția elevelor lui Horia Tecău și evidențiază numărul mare de reprezentative înscrise la tradiționala competiție. „Este o performanţă extraordinară având în vedere că la această competiţie anul acesta au fost înscrise 135 de ţări. Din punctul meu de vedere, şi nu numai al meu, cred că este competiţia cu cea mai largă răspândire la nivel de sport feminin pe echipe. Deci 135 de ţări au fost înscrise la începutul competiţiei pe diferite niveluri, în funcţie de valoarea fiecărei echipe şi de performanţele fiecăreia”, a afirmat fostul jucător de Cupa Davis.

Brașoveanul Cosac și-a exprimat încrederea că tricolorele pot deveni chiar campioane mondiale! Mai mult, Cosac susține că la meciurile viitoare ar putea fi în echipă și Simona Halep, și Sorana Cîrstea. „Eu cred că nu mă aventurez când declar că România are potenţialul să devină campioană mondială, dacă din componenţa echipei la ora aceea, în noiembrie, vor face parte şi Simona Halep şi Sorana Cîrstea şi Irina Begu.

Şi, cu siguranţă, vor face parte din echipă şi Ana Bogdan şi Jacqueline Cristian, indiferent dacă vor fi titulare sau nu, pentru că ele au calificat echipa acolo şi vor trebui sa facă parte din echipă. Deci cu aceste cinci jucătoare, şi, sigur, echipa nu este închisă, Horia Tecău va trebui să aleagă cele mai în formă jucătoare.

Eu cred că din nucleul acesta de jucătoare şi cu cele tinere care bat la uşa afirmării, cu Monica Niculescu, care este o foarte bună jucătoare de dublu, cu Gabriela Ruse, care a fost accidentată în ultima perioadă, eu cred că România poate alinia o echipă ce va putea emite pretenţii la câştigarea titlului, la câştigarea trofeului Billie Jean King Cup”.