S-a aflat abia acum! Cine este vinovat de plecarea lui Reghecampf de la FCSB
Laurențiu Reghecampf a părăsit deținătoarea Cupei României pentru prima oară în 2014, atunci când a primit o ofertă de nerefuzat din partea celor de la Al Hilal.
Antrenorul care astăzi împlinește 45 de ani a mărturisit că decizia fusese luată cu mult înaintea anunțului oficial al plecării sale de la conducerea roș-albaștrilor.
„Noi ştiam că o să plecăm cu o lună înainte. Gigi m-a întrebat, atunci, dacă plecăm undeva şi mi-a fost aşa să-i spun. A fost un salariu uluitor, nimeni nu putea să refuze aşa ceva. Am încercat să renegociem contractul lui Laur pentru că se termina.
Gigi nu a vrut să mărească contractul şi atunci i-am spus: <<Patroane, suntem într-o discuţie cu cineva, dar nu pot să spun pentru că am promis. Dar după ce terminăm toate meciurile>>”, a povestit soția sa, Ana Maria Prodan, la Telekom Sport.
Chiar aceasta a fost cea care l-a convins pe tehnician să accepte oferta din Golf.
Voiam să terminăm campionatul cu capul sus. Arabii au venit la banchetul de final. Acolo a semnat Laur contractul şi toţi jucătorii se uitau la Laur şi ziceau: <<Mister, nu!>> Şi noi eram la etajul ăla, ne uitam la ei şi Laur zicea: << Ce să fac?>>.
Zic:<< Nu e diferenţă foarte mare, doar de vreo 2 milioane şi jumătate>>. I-am zis: <<Semnează, eu sunt managerul tău! Semnează contractul acesta! D-aia îmi zice Gigi Becali şi azi: << Tu l-ai obligat să plece, că dacă nu erai tu, nu pleca niciodată!>>, și-a mai adus aminte agentul FIFA.