S-au stabilit data și ora la care va avea loc rejucarea duelului Sepsi – U Craiova 1948. Anunțul covăsnenilor

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat vineri, 10 martie 2023, ora 12:49,
FCU Craiova
FCU Craiova

Sepsi – U Craiova 1948 se va disputa joi, 16 martie
La o zi după decizia forului național, Laszlo Dioszegi a dezvăluit că a fost înștiințat în legătură cu data și ora la care va avea loc rejucarea partidei. Totodată, patronul celor de la Sepsi a spus că va merge la TAS pentru a-și demonstra dreptatea, însă nu va da în judecată FRF în cazul în care covăsnenii vor avea câștig de cauză.

“Am o voce de nedormit. Nu am avut o stare foarte bună. Sunt dezamăgit nu pentru 3-0, ci pentru că jucăm joi, de la ora 21:00, pe 16 martie. Am primit acum câteva secunde. Fără nicio problemă, doar faptul că s-a deschis cutia Pandorei. De aici îmi este puțin frică, orice suporter poate să strige ce vrea el. Consecințe pentru echipă nu o să fie.

Clubul trebuie să fie responsabil pentru suporteri. Nu comentez decizia, am hotărât să mergem la TAS. Nu contează dacă avem răspuns peste 5 luni, peste 1 an. Știm că nu mai avem șanse pentru puncte, play-off, play-out. Vrem să vedem dacă am avut sau nu dreptate. Mergem pentru adevăr, pe ideile noastre.

Considerăm că avem dreptate. Nu dăm FRF în judecată dacă vom câștiga la TAS. Nu mergem contra nimănui, doar să vedem dacă avem dreptate. Dacă ne dă dreptate, măcar anul viitor o să se termine cu porcăriile care au fost la noi. Eu credeam că o să rămână aceeași decizie și circul nu o să meargă mai departe.

Noi vrem să jucăm fotbal, de șase săptămâni e o telenovelă întreagă. Toate galeriile au liber la înjurături de acum. Eu nu îi acuz pe cei de la FCU Craiova, fiecare își apără interesul. Nu am nicio problemă cu ei, așa au decis ei să vocifereze mai tare. Până la urmă au câștigat, dar vreau să termin telenovela”, a spus Dioszegi, potrivit Fanatik.

craiovasepsi