S-au tras la sorți grupele Cupei României la fotbal! Programul complet al meciurilor

Primele meciuri din grupele actualei ediții a Cupei României la fotbal au loc pe 27 septembrie, cele 24 de echipe fiind repartizate în 4 grupe.
Rapid, CFR Cluj, “U” Cluj-Napoca și CSM Alexandria sunt, ca și la ediția precedentă, în aceeași grupă
Formatul este același de anul trecut. Echipele rămase în cursă au fost împărțite, pe criterii valorice, în 4 grupe, dar nu se va juca pe sistemul „fiecare cu fiecare”.
Oricare dintre echipe va întâlni câte o echipă din celelalte două urne valorice, deci va juca trei meciuri.
Interesant este că patru dintre echipe, Rapid, CFR Cluj, “U” Cluj-Napoca și CSM Alexandria sunt și acum în aceeași grupă. În sezonul trecut au făcut parte din Grupa C, iar acum din Grupa B.
FCSB și Dinamo sunt în Grupa C, dar nu se vor întâlni în meci direct. Grupa A este singura cu doar trei reprezentante din Superligă, Sepsi, Petrolul și FC Hermannstadt.
Iată componența grupelor și programul meciurilor din cele 3 etape:
Grupa A: Sepsi, Petrolul, Chindia, FC Hermannstadt, Corvinul, Progresul Pecica
Etapa 1: Progresul Pecica – Petrolul, FC Hermannstadt – Sepsi, Corvinul – Chindia
Etapa a 2-a: Chindia – Petrolul, Corvinul – Sepsi, Progresul Pecica – FC Hermannstadt
Etapa a 3-a: Petrolul – Sepsi, Chindia – FC Hermannstadt, Progresul Pecica – Corvinul
Grupa B: Rapid, CFR Cluj, “U” Cluj-Napoca, FC Botoșani, CSA Steaua, CSM Alexandria
Etapa 1: CSM Alexandria – CFR Cluj, FC Botoșani – Rapid, CSA Steaua – “U” Cluj-Napoca
Etapa a 2-a: “U” Cluj-Napoca – CFR Cluj, CSA Steaua – Rapid, CSM Alexandria – FC Botoșani
Etapa a 3-a: Rapid – CFR Cluj, FC Botoșani – “U” Cluj-Napoca, CSM Alexandria – CSA Steaua
Grupa C: FCU Craiova 1948, FCSB, Oțelul Galați, Dinamo, SCM Zalău, FC Bihor Oradea
Etapa 1: FC Bihor Oradea – FCSB, Dinamo – FCU Craiova 1948, SCM Zalău – Oțelul Galați
Etapa a 2-a: Oțelul Galați – FCSB, SCM Zalău – FCU Craiova 1948, FC Bihor Oradea – Dinamo
Etapa a 3-a: FCU Craiova 1948 – FCSB, Dinamo – Oțelul Galați, SCM Zalău – FC Bihor Oradea
Grupa D: Farul, Universitatea Craiova, UTA, FC Voluntari, Gloria Buzău, CS Tunari
Etapa 1: CS Tunari – Universitatea Craiova, FC Voluntari – Farul, Gloria Buzău – UTA
Etapa a 2-a: UTA – Universitatea Craiova, Gloria Buzău – Farul, CS Tunari – FC Voluntari
Etapa a 3-a: Universitatea Craiova – Farul, UTA – FC Voluntari, CS Tunari – Gloria Buzău
Primele două clasate în fiecare grupă în parte se califică în sferturi, urmând a disputa meciurile conform următoruilui program: Locul 1 din Grupa A (1A) – 2B, 1C – 2D, 1D – 2C, 1B – 2A.
Câștigătoarele grupelor vor fi gazde. În semifinale, câștigătoarele sferturilor de finală 1 și 3 vor juca pe teren propriu.
Meciurile din faza grupelor se vor juca pe 27 septembrie, 1 noiembrie și 6 decembrie 2023. Sferturile au loc pe 3 aprilie, semifinalele pe 24 aprilie, iar finala pe 15 mai.