Fotbal Extern· 2 min citire

S-au tras la sorți meciurile din turul 3 preliminar al Conference League! FCSB are adversari din Feroe sau Slovacia

FCSB ar putea da peste Vikingur (Feroe) sau Dunajska Streda (Slovacia) în turul 3 preliminar al Conference league

FCSB ar putea da peste Vikingur (Feroe) sau Dunajska Streda (Slovacia) în turul 3 preliminar al Conference league

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 18 iul. 2022, 16:35

Cele patru echipe românești care evoluează în Europa Conference League la fotbal, CFR Cluj, FCSB, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și Universitatea Craiova, și-au aflat potențialele adversare din turul 3 al competiției.

FCSB ar putea întâlni Vikingur (Feroe) sau Dunajska Streda (Slovacia)

Tragerea la sorți a avut loc la Nyon. Campioana CFR Cluj, eliminată din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, va înfrunta în turul 3 preliminar din Europa Conference League Șahtior Soligorsk (Belarus), dacă trece de echipa Inter Club d'Escaldes (Andorra).

CFR va juca joi cu echipa din Andorra, pe teren propriu, manșa secundă fiind programată în deplasare, pe 27 iulie. În turul al treilea, CFR ar urma să joace în deplasare prima manșă, pe 4 august, iar revanșa pe teren propriu, în data de 11 august.

Dacă va trece de georgienii de la FC Saburtalo, vicecampioana FCSB va da peste Vikingur (Feroe) sau peste DAC Dunajska Streda (Slovacia). FCSB va juca joi cu Saburtalo la Gori (Georgia), iar manșa secundă va avea loc la București, pe 28 iulie.

În eventualitatea că roș-albaștrii se vor califica în turul al treilea preliminar, ei vor juca primul meci în deplasare (4 august), iar manșa a doua acasă (11 august).

Adversari dificili pentru Sepsi în turul 3 preliminar al Conference League

Universitatea Craiova va înfrunta echipa ucraineană Zaria Lugansk dacă va reuși să treacă de albanezii de la Vllaznia Shkoder. În turul 2 preliminar, Universitatea va juca doi în Albania, iar pe 28 iulie pe teren propriu.

În eventualul duel cu Zaria, primul meci va avea loc în deplasare (4 august), iar manșa secundă în România (11 august).

În fine, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, care în turul 2 preliminar înfruntă formația slovenă Olimpija Ljubljana, ar putea juca în faza următoare cu NK Rijeka (Croația) sau Djurgaardens IF (Suedia).

Primul meci cu Olimpija va avea loc, joi, la Sfântu Gheorghe, iar manșa secundă e programată pe 28 iulie, în Slovenia. În turul al treilea preliminar, Sepsi OSK ar fi gazdă în primul meci (4 august).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News