„Să-l pună să învețe o limbă străină, să citească câte o carte!”. Gigi Becali, sfătuit în privința „bijuteriei” sale

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 27 ianuarie 2022, ora 12:58,
Sursa Foto: Profimedia Images Credit: ALEX NICODIM/IMAGO//SERRESRAPHAEL__ALX3
Sursa Foto: Profimedia Images Credit: ALEX NICODIM/IMAGO//SERRESRAPHAEL__ALX3

Patronul celor de la FCSB a rămas impresionat de randamentul dat de Octavian Popescu în duelul cu CFR Cluj și i-a stabilit un preț record fotbalistului în vârstă de 19 ani!

Gigi Becali speră să dea marea lovitură prin vânzarea jucătorului său, pe care l-a evaluat la 100 de milioane de euro în următorii doi ani. Auzind asta, Dumitru Dragomir a intervenit și a dorit să îi ofere câteva sfaturi prețioase afaceristului din Pipera.

Fostul șef al LPF este de părere că cei de la FCSB ar trebuie să insiste mai mult pe cunoștințele lui Octavian Popescu și crede că educația acestuia ar trebui să fie una la cele mai înalte cote. Dragomir a mărturisit că jucătorul ar trebui să înceapă să citească tot mai mult, dar și să se pună la punct cu o limbă străină.

„De la Balaci, Hagi, să zicem Mutu și Sânmărtean, care a fost mare talent, noi n-am crescut. Poate că ăsta, Octavian Popescu, o să fie la nivelul lor, dar nu știu ce viitor îl așteaptă pe acest copil. Depinde ce educație a primit în acești ani. Să-l pună să învețe o limbă străină, engleza, să mai citească câte o carte. Văd că abecedarul fotbalistic îl știe și îl are nativ.

Vedeți-vă de treabă! Limba română o are nativ, dacă mai face greșeli de ortoepie nu e nicio problemă. El trebuie să vorbească fotbalistic pe teren, nu gramatical. Educația nu înseamnă neapărat să vorbești frumos. Educația nu se limitează numai la așa ceva. Pe noi ne interesează valoarea lui fotbalistică, care, deocamdată, arată că are un viitor strălucit”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Pro X.

Citește și VIDEO | FCSB le închide gura contestatarilor: „Este specialitatea casei sau nu?”. Clip special cu Octavian Popescu

octavian popesculiga 1dumitru dragomirfcsbdeclaratiigigi becali