Sabalenka și frica de sistemul antidoping: „Eu nu mai beau din același pahar”

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat luni, 17 februarie 2025, ora 12:57,
Aryna Sabalenka
Aryna Sabalenka

Belarusa Arina Sabalenka și Jessica Pegula, liderul mondial și ocupanta locului cinci în ierarhia tenisului profesionist feminin, au criticat, duminică, sistemul de luptă împotriva dopajului aflat în vigoare în tenis, ca urmare a cazului Sinner, americanca afirmând că procedura este „complet defectuoasă”, informează AFP.

„Avem impresia că ei iau în considerare deciziile și factorii care pe care îi doresc pentru a fabrica propriul lor regulament. Eu nu văd cum poate fi acest lucru echitabil pentru jucători când există atât de puțină coerență”, a spus finalista de la US Open 2024, exprimându-se cu ocazia turneului de la Dubai.

„Că suntem curați sau nu, procedura este complet defectuoasă. Eu cred că trebuie examinată serios”, a spus Pegula, subliniind că autoritățile antidoping au puterea de a ruina cariera cuiva.

„Eu cred că niciun jucător nu are încredere în proceduri în acest moment. Iar asta este teribil pentru sport”, a adăugat ea.

Sabalenka s-a exprimat în același sens, admițând că „începe să acorde mai multă atenție”. „De exemplu, înainte nu-mi era teamă să-mi las paharul de apă pentru a merge la toaletă într-un restaurant. Acum, eu nu mai beau din același pahar”, a declarat liderul mondial.

„Ai acest gând în cap, îți spui că dacă cineva îți pune ceva în pahar și tu ești testată pozitiv, atunci nu te vor crede. Suntem foarte suspicioși față de sistem. Eu nu văd cum putem avea încredere în el”, a adăugat Sabalenka.

Lungul foileton în jurul lui Jannik Sinner, actualul lider mondial, a luat sfârșit sâmbătă după ce jucătorul italian a fost suspendat timp de trei luni, până pe 4 mai 2025, în baza unui „acord de soluționare’ încheiat cu Agenția Mondială Antidoping (AMA/WADA), care a cerut inițial o suspendare de unul până la doi ani după ce sportivul a fost testat pozitiv la o substanță interzisă în martie 2024.

AMA/WADA a recunoscut că Sinner, care a pledat mereu pentru o contaminare accidentală, „nu a avut intenția de a trișa”.

Prin urmare, jucătorul va rata turneele ATP Masters 1.000 de la Indian Wells și Miami din martie, de la Monte Carlo și Madrid din aprilie, dar niciun turneu de Mare Șlem.

Jannik Sinner a fost testat pozitiv de două ori într-un interval de opt zile, în martie 2024. Urme de clostebol, un anabolizant, au fost depistate în eșantioanele sale de urină cu ocazia controalelor respective.

În sezonul trecut, poloneza Iga Swiatek, nr. 2 mondial, a acceptat o suspendare de o lună după un control pozitiv la trimetazidină (TMZ) în august 2024.

pegulaarin sabalenkaantidopingjannik sinnertenis