Simona Halep se află acum în recuperare, după ce a fost ținută mai mult timp în afara terenului de accidentarea pe care a suferit-o la gambă, în cadrul turneului WTA de la Roma.
Cu Simona Halep aflată acasă, la turneele de tenis feminin a impresionat în ultima vreme Gabriela Ruse, care a ajuns să ocupe acum poziția 105 în clasamentul WTA.
Gabriela Ruse/Sursa foto:Axel Heimken/dpa/Alamy Live News/Profimedia Images
Ilie Năstase, fost mare tenismen român, a vorbit despre Gabriela Ruse, despre care spune că de acum încolo își va permite mai mult în tenis decât până acum. Acesta a dezvăluit și ce sacrificiu au făcut părinții Simonei Halep pentru ca sportiva să poată performa la cel mai înalt nivel.
,,Am văzut că și Ruse a făcut ceva. Sunt jucătoare care au un capital făcut din premii și își permit să meargă la turnee din acești bani. Dar ce facem cu copiii, dacă nu avem buget? Halep e un exemplu! Părinții s-au sacrificat, au vândut o afacere ca să o susțină pe Simona când era tânără. Dar nu știu câți sportivi au posibilități.
Din fericire, Gabi Ruse și-a făcut niște bani acum, urcă în clasament și va intra pe tabloul principal la mai multe turnee. Așa că își poate permite bilete de avion, un hotel ca lumea, o masă decentă.'', a declarat Ilie Năstase, pentru sptfm.