Săpunaru a sărit în apărarea lui Moldovan după gafa comisă de portar în partida cu Petrolul Ploiești

Articol de Mihai Popescu - Publicat duminică, 14 august 2022, ora 00:43,
Cristian Săpunaru
Cristian Săpunaru

Rapid a pierdut derby-ul cu Petrolul, scor 0-1. Partida a fost decisă de gafa lui Horațiu Moldovan, care a scăpat în poartă mingea șutată de Gicu Grozav. La finalul meciului, Săpunaru a sărit în apărarea portarului din Giulești.

”Toată echipa e în spatele lui Horațiu, cu sfaff-ul, cu suporterii, cu toți. Nu vă mai aduceți aminte când ne-a salvat în multe meciuri?”, a spus Săpunaru.

„Nu, ne-am surprins noi înșine, că nu am dat gol. Am încercat 90 de minute să dăm gol, să atacăm, pe un teren de Liga 1 impracticabil. Dar așa suntem noi în Liga 1, avem suporteri, dar nu avem teren.

O atmosferă frumoasă, se știa că așa va fi, e cel mai vechi derby al României și ați văzut cât de fericiți au fost suporterii Petrolului. Trebuia să fim mai agresivi la finalizare și să înscriem. Încercăm să abordăm la victorie toate meciurile până la final”, a precizat Săpunaru.

Ce a spus Mutu

”Am văzut toţi ce s-a întâmplat, nu are rost să mai spun eu, dar se întâmplă şi la case mai mari, Moldo rămâne cel mai bun din ţară, a fost o greşeală care i se poate întâmpla oricărui portar

Cred că aţi văzut toţi cum a decurs repriza a doua, cred că am fost agresivi, am dominat tot meciul, am avut ocazii, a lipsit foarte puţin… o echipă care se apară în 10 în faţa careului.

La echipe de genul acesta, scopul scuză mijloacele. Atmosferă de derby, atmosferă frumoasă, mulţumim suporterilor că au fost alături de noi.

E o înfrângere, trebuie sa ne gândim că pe viitor vor juca multe echipe aşa cu noi. Sunt doi jucători diferiţi (n.r. Ioniţă şi Ciobanu), strategia era ca în repriza a doua, când spaţiile se măresc, atunci Alex poate face diferenţa.

Luând acel gol, s-a întâmplat invers, s-au retras, nu au mai jucat fotbal şi atunci a mers mai greu. Rămânem cu o prestaţie solidă, dar fără puncte, nu îmi convine, da nu am ce să fac.

Papeau este un jucător important, la fel ca ceilalţi, important e cât joacă, să o facă bine. Trebuie să învăţăm din această înfrângere”, a declarat Adi Mutu.