Săpunaru, primul semn că vrea să revină la Rapid! Ce a postat fundașul după despărțirea de Kayserispor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 03 iulie 2021, ora 10:15,
Săpunaru, Rapid
Săpunaru, Rapid

Ajuns la 37 de ani, Cristi Săpunaru este liber de angajament în momentul de față după despărțirea de turcii de la Kayserispor!

Reveniți în Liga 1 după șase ani de absență, rapidiștii vor să producă surpriza încă din primul sezon și să obțină o clasare cât mai sus la finalul campionatului. Pentru asta, patronul Victor Angelescu își dorește să obțină semnăturile mai multor jucători cu valoare și să îi formeze antrenorului Mihai Iosif un lot cu care să se bată încă din primul sezon pentru locurile fruntașe.

După ce Daniel Niculae a dezvăluit că atât Junior Morais, cât și Cristi Săpunaru vor veni la Rapid, fundașul român a postat o imagine care le-a trezit și mai mult imaginația suporterilor giuleșteni. Acesta s-a fotografiat cu emblema „alb-vișiniilor” în spate, dar a ținut să își arate și tatuajul cu stema Rapidului de pe brațul drept. În descriere, Săpunaru a scris doar un singur cuvânt, „Acasă”, prin care își arată iubirea față de formația de la Podul Grant.

Cristi Săpunaru a mai jucat pentru Rapid în perioadele 2006-2008, 2010 și 2015. De-a lungul carierei, fundașul român a mai jucat pentru FC Național, Astra, Pandurii Tg. Jiu, Elche, Denizlispor, Real Zaragoza și FC Porto.

Citește și SĂPUNARU, LA RAPID! DANIEL NICULAE: „CU SUFLETUL NU A PLECAT NICIODATĂ!”

realitatealiga 1săpunarupostare sapunarurapid