Scandalul „Messi-gate” continuă! Koeman: „Cine a făcut asta trebuie să plece!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 01 februarie 2021, ora 15:47,
messi koeman
messi koeman

Dezvăluirile făcute de cotidianul El Mundo, care a publicat detaliile contractului fabulos al lui Leo Messi, continuă să stârnească reacţii la Barcelona. Antrenorul Ronald Koeman a cerut ca responsabilii din club să fie îndepărtaţi!

Faptul că Messi a încasat 555 de milioane de euro de la Barcelona în ultimii patru ani a stârnit rumoare în Catalunia. După meciul cu Athletic Bilbao, Ronald Koeman şi-a exprimat opinia în legătură cu situaţia. Antrenorul este furios pe persoanele din club care au permis o asemenea scurgere de informaţii în presă.

„Nu înţeleg cum poate cineva să spună că Messi a ruinat Barcelona. El şi-a arătat calităţile de jucător ani de zile şi a ajutat acest club să devină foarte mare. Dacă cineva din club a transmis aceste informaţii este un lucru foarte rău. Când faci parte dintr-un club trebuie să ajuţi şi să susţii clubul, staff-ul tehnic şi jucătorii. Oricine a făcut asta nu poate avea un viitor aici” – a fost reacţia lui Koeman.

La o zi după dezvăluirile din El Mundo, Messi a marcat pentru Barcelona în victoria cu Athletic Bilbao. Al 650-lea gol al carierei a venit dintr-o lovitură liberă executată magistral.

Barcelona s-a impus cu 2-1 şi a urcat pe locul al doilea în La Liga, la egalitate de puncte cu Real Madrid.

CITEŞTE ŞI: 555 milioane de euro care au falimentat Barcelona! Contractul faraonic al lui Messi a fost dezvăluit!

leo messiantrenorel mundocontractcataluniaronald koeman