Şcoala românească de antrenori produce doar pe hârtie: „Avem nevoie să aşteptăm vreo 4-5 cinci ani”

Șase dintre cele 16 echipe care activează în Superligă au antrenori străini, cel mai recent nume apărut fiind al germanului Bernd Storck.
„Mulţi antrenori români care vor să ardă etape cad şi nu mai auzi despre ei”, spune Andrei Vochin
Acesta a fost prezentat oficial, ieri, de Sepsi, la o zi după îndepărtarea lui Liviu Ciobotariu. Ceilalți sunt cipriotul Elias Charalambous (FCSB), italienii Cristiano Bergodi (Rapid), Andrea Mandorlini (CFR Cluj) şi Giovanni Costantino (FCU Craiova 1948), plus bulgarul Ivaylo Petev (Universitatea Craiova).
Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, președintele FRF, susține că acest lucru este posibil nu doar din cauza valorii tehnicienilor români, ci și a ceea ce-și doresc patronii.
„E o chestie mai complicată decât pare la prima vedere, că nu putem scoate patronii din ecuaţie, ce-şi doresc ei să managerieze, cât de mulţi antrenori cooperanţi mai găsesc, că e un laitmotiv pentru ei.
E o modă, există şi străini care se pliază pe această modă, dar poate fi şi o problemă de educaţie a antrenorilor noştri, problemă prin intermediul şcolilor noastre.
Ca să iei carnet, nu iei neapărat de la FRF, cum te duci să faci o şcoală. Mulţi care vor să ardă etape ajung sus, cazul Croitoru, după care cad şi nu mai auzi despre ei”, a spus el.
„Avem nevoie să aşteptăm vreo 4-5 cinci ani”, spune Andrei Vochin, referindu-se la rezultatele Scolii de antrenori
Alt motiv este exodul tehnicienilor români la echipe care plătesc mult mai bine decât cele din România.
„Au început să plece şi mai mulţi antrenori români în străinătate, Mutu, Rădoi, Contra, Isăilă, care puteau popula campionatul nostru.
Iată că s-au dus acolo, câştigă mai mulţi bani şi e clar că partea financiară a fst importantă. De la 10.000 la 40-50.000 acolo pe lună nu e de neglijat.
Şcoala românească de antrenori n-a dat ceva pe măsura fotbalului nostru. Avem nevoie să aşteptăm vreo 4-5 cinci ani după schimbările noului sistem, ăsta care deranjează pe mulţi oameni, care consideră că ce se face la şcoala de antrenori nu e necesar pentru antrenori.
E bine să ai baza, să ştii de unde să pleci ca să faci lucrurile corect”, a mai precizat el, la Orange Sport.
Mai sunt, însă, și antrenori cărora nu li se dă absolut nicio șansă, un exemplu în acest sens fiind Florin Motroc. Acesta s-a apucat de antrenorat în 2000, dar în ultimii 13 ani nu a mai pregătit formații din România.
Anterior, antrenase echipa U21 a Rapidului, Rocar, Pandurii Tg. Jiu, Sportul Studențesc (de două ori), Prefab Modelu, și echipele secunde ale Rapidului și Farului.