Se apropie Ziua Z! Când va stabili FRF noul selecționer + antrenorul cu care se bate Mutu pentru post

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 20 decembrie 2021, ora 20:25,
Răzvan Buleanu și Mihai Stoichiță
Răzvan Buleanu și Mihai Stoichiță

Șefii de la Casa Fotbalului nu au scăpat de grija numirii noului selecționer, astfel că răspunsul dat astăzi de Dan Petrescu le-a stricat calculele lui Burleanu și Stoichiță!

A trecut mai bine de o lună de când Mirel Rădoi a anunțat că nu va mai continua pe banca României, ca urmare a ratării calificării la Mondialul de anul viitor. La scurt timp, FRF a început să îi caute înlocuitor, însă variantele Gică Hagi și Răzvan Lucescu au căzut rând pe rând, astfel că Dan Petrescu rămăsese prioritatea numărul 1 pentru federali.

Cu toate acestea, „Bursucul” a refuzat și el propunerea lui Răzvan Burleanu, astfel că acesta din urmă va trebui să ia primele măsuri după această decizie. Concret, potrivit informațiilor Pro Sport, în cursul zilei de miercuri, 22 decembrie, va avea loc ședința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal pentru a se vota noul selecționer al echipei naționale.

Conform sursei menționate anterior, Adrian Mutu nu este singura variantă a celor de la FRF. Astfel, în afara „Briliantului” se numără și Edi Iordănescu, fostul antrenor al celor de la FCSB. Tehnicianul în vârstă de 43 de ani este liber de angajament în momentul de față și ar putea fi o soluție la îndemână pentru conducerea de la Casa Fotbalului.

„Fiecare membru al Comisiei Tehnice a vorbit, și-a expus un punct de vedere în ceea ce privește situația, criteriile, trecutul și viitorul antrenorului sau antrenorilor propuși. S-au conturat niște nume, 12 în total. Aceștia sunt cei doi Lucescu, Mircea și Răzvan, cei doi Iordănescu, junior și senior, Hagi, Pițurcă, Olăroiu, Dan Petrescu, Adrian Ursea, Adrian Mutu, Ladislau Boloni și Costel Gâlcă”, spunea zilele trecute Aurel Țicleanu, potrivit Playsport.

Citește și Adrian Mutu, tot mai aproape de o înțelegere cu Răzvan Burleanu! Ce salariu ar urma să aibă „Briliantul”

 

adrian mutuedi iordanescuechipa nationalaromaniafrf