Șeful Agenției Mondiale Antidoping denunță politizarea luptei împotriva dopajului

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 30 mai 2025, ora 17:45,
Witold Banka
Witold Banka

Președintele reales al Agenției Mondiale Antidoping (AMA/WADA), Witold Banka, s-a declarat ‘foarte preocupat’, joi, de ‘politizarea’ în creștere a eforturilor vizând lupta împotriva substanțelor interzise în sport, informează AFP.

Polonezul a fost reales pentru un al treilea și ultim mandat de 3 ani

‘Vedem din ce în ce mai multe tentative de a politiza mediul antidoping’, a susținut el, într-o conferința de presă, la Montreal, unde este sediul organismului internațional.

‘Nu este loc pentru politică sau războaie în lupta pentru un sport curat’, a adăugat el.

Polonezul Witold Banka și vicepreședinta chineză Yang Yang au fost realeși joi de Consiliul de fondare al jandarmului mondial al luptei împotriva dopajului pentru un al treilea și ultim mandat de trei ani, care se va încheia la finele lui 2028.

Banka a criticat Agenția americană antidoping (USADA) și pe președintele său, Travis Tygart, cu care relațiile s-au degradat după scandalul în care au fost implicați 23 de înotători chinezi depistați pozitiv la trimetazidină înaintea JO de la Tokyo în 2021, dar nesancționați.

Statele Unite au relansat, în ianuarie, bătălia lor cu instanța de la Montreal, hotărând să nu mai plătească cele 3,6 milioane de dolari reprezentând contribuția pentru 2024.

Președintele instanței mondiale antidoping a precizat că AMA/WADA va continua să monitorizeze organismele naționale antidoping, extinzându-și în același timp rețeaua sa de informații pentru depistarea celor care trișează.