Selecționerul Ucrainei, după faza controversată din meciul cu Italia: „Cred că a fost penalty”

Serhii Rebrov (49 de ani), antrenorul naționalei Ucrainei, a comentat cu privire la remiza înregistrată împotriva Italiei, scor 0-0, care a dus la pierderea șansei de a se califica direct la EURO. Partida a fost marcată de o decizie arbitrală vehement contestată de gazde.
„Cred că a fost penalty, dar este treaba VAR să ia astfel de decizii, nu noi decidem. Arbitrului de pe teren i-a fost transmis că nu are ce verifica.
Cred că în camera VAR au verificat faza și au decis să nu acorde penalty. În opinia mea a fost, dar eu nu am făcut parte din acest proces, aici este vorba doar despre sentimentele mele”, a comentat Rebrov pe seama deciziei arbitrilor.
În ciuda ratării obiectivului, selecționerul Ucrainei, instalat în funcție în luna iunie, a ținut să-și felicite elevii:
„Nu mulți oameni din Ucraina au crezut în noi, în grupul nostru, dar ne-am luptat până la ultimul joc. Îi felicit pe jucători, lucrăm împreună de nici măcar o jumătate de an și au demonstrat că doresc să înțeleagă stilul nostru de joc, au demonstrat că au vrut să arate caracterul Ucrainei.
Toți știți că războiul din Ucraina continuă și jucătorilor le este dificil. Sunt mereu cu ochii pe telefoane, cu ochii pe știri, așa cum sunt și eu.
Nu este ușor să lucrezi într-o astfel de atmosferă, dar înțelegem cu toții că reprezentăm o țară foarte puternică și cred că astăzi, pe teren, toți jucătorii au demonstrat că avem caracter și că luptăm pentru țara noastră”.