Sepsi a fost umilită în Euroligă! Înfrângere la 47 de puncte la Istanbul, cu Fenerbahce

Echipa feminină de baschet Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce, cu 63-110 (24-59).
Sepsi a fost umilită în Euroligă, pierzând al șaselea meci la rând
Meciul s-a jucat la Istanbul ți a contat pentru Grupa A din Euroligă. Campioana României a suferit una dintre cele mai drastice înfrângeri din ultimii ani. Sepsi-SIC a pierdut toate cele şase meciuri jucate până acum la debutul său în Euroligă.
Borislava Hristova, cu 18 puncte, 5 recuperări, a fost cea mai bună de la echipa antrenată de Zoran Mikes, secondată de Ellen Nystrom, 13 p, 3 rec, şi Masa Jankovic, 12 p, 3 rec.
MVP-ul partidei a fost belgianca Emma Meesseman, cu un triple-double, 20 p, 10 rec, 10 pd. De la Fenerbahce s-au mai remarcat Kayla McBride, 24 p, 6 pase decisive, Nikolina Milic, 24 p, 8 rec, Natasha Howard, 17 p, 7 rec.
Fenernahce conduce în clasament cu 6 victorii, iar Sepsi-SIC (din 6 jocuri) şi LDLC ASVEL Feminin (5 jocuri) sunt ultimele, fără victorie. Sepsi-SIC va juca următorul meci pe 29 noiembrie cu LDLC ASVEL Feminin (Lyon).