Sepsi l-a pierdut pe Alimi, om de bază în prima parte a campionatului

Articol de Gabriel Ion - Publicat luni, 20 ianuarie 2025, ora 18:45,
Sepsi
Sepsi

Echipa de fotbal Sepsi OSK a anunțat, luni, pe pagina oficială de Facebook, despărțirea de mijlocașul Isnik Alimi, care a semnat un contract cu formația chineză Dalian Yingbo FC.

Sepsi s-a mai despărțit de Michael Breij și Stefan Hajdin

În vârstă de 30 de ani, mijlocașul din Macedonia de Nord a mai fost legitimat în cariera sa la echipe precum Chievo, Atalanta, Vicenza sau Gabala.

”Noi schimbări în lotul echipei: Isnik Alimi s-a transferat la Dalian Yingbo FC. Mijlocașul, în vârstă de 30 de ani, a ajuns în vara anului 2023 la Sfântu Gheorghe. Cu această ocazie, îi mulțumim lui Isnik pentru evoluțiile avute în tricoul lui Sepsi OSK și îi urăm mult succes în continuare în carieră!”, informează reprezentanții echipei Sepsi OSK.

În această iarnă, Sepsi OSK s-a mai despărțit de olandezul Michael Breij și sârbul Stefan Hajdin, iar fundașul Denis Ciobotariu a semnat un contract cu Rapid, valabil de la finalul actualului sezon al Superligii.