Sergio Busquets participă la al patrulea Campionat Mondial: „Acum sunt de cealaltă parte, dar visul este același”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat marți, 22 noiembrie 2022, ora 22:37,
Sergio Busquets
Sergio Busquets

Naționala Spaniei debutează miercuri la Campionatul Mondial din Qatar, urmând să întâlnească, în Grupa E, Costa Rica.

Sergio Busquets vrea al doilea titlu suprem la al patrulea lui Campionat Mondial

Sergio Busquets, căpitanul formației pregătită de Luis Enrique, este la a patra ediție a unui Campionat Mondial. Prima a fost cea din 2010, când Spania a câștigat titlul, după ce a învins Olanda în finală cu 1-0, golul fiind marcat de Andres Iniesta, în minutul 115.

Busquets a fost titular în toate cele 7 meciuri jucate de Spania la competiția organizată de Africa de Sud, fiind integralist de 6 ori. Doar în meciul de debut, cu Elveția, 0-1, nu a prins fluierul final pe teren, fiind înlocuit în minutul 61 cu Fernando Torres.

Mijlocașul Barcelonei este încrezător că el și colegii lui vor pune mâna pe trofeu. „Nu mi-aș fi putut imagina așa ceva. Am visat să pot juca o Cupă Mondială cu echipa națională. Am plecat foarte tânăr în Africa de Sud, la 21 de ani, și a ieșit frumos.

Aveam alături colegi de echipă pe care îi urmăream la televizor și au fost exemple pentru mine. Acum sunt de cealaltă parte, la a patra Cupă Mondială, dar visul este același.

Bineînteles ca sunt înrezător! În primul rând, pentru că sunt o persoană foarte pozitivă. Dar mai ales pentru că eu cred în grup, în munca pe care o face echipa, în antrenor. De ce să nu ne luptăm până la capăt?

Acum sunt veteranul, căpitanul. Sentimentul pe care îl am este că aparțin unui grup grozav din care toată lumea vrea să facă parte”, a spus Sergio Busquets, potrivit Marca.

sergio busquetscampionatul mondial 2022spania