Serie A: Bologna – Udinese 1-1, în etapa a 34-a

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat duminică, 28 aprilie 2024, ora 19:06,
serie-a
serie-a

 

Echipele italiene Bologna şi Udinese au încheiat duminică la egalitate, scor 1-1, jucând pe terenul primei echipe, într-un meci al etapei a 34-a din Serie A.

Oaspeţii au deschis scorul în primul minut de prelungire al reprizei întâi, când Martin Payero l-a învins pe portarul Skorupski şi şi-a adus echipa în avantaj. Gazdele au mai primit o lovitură în minutul 64, după ce Sam Beukema a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat. Totuşi elevii lui Thiago Mota au reuşit să egaleze chair dacă au jucat în zece. Saelemaekers a marcat golul de 1-1 în minutul 78 şi acesta a fost rezultatul final al meciului.

Bologna ocupă poziţia a patra în Serie A, cu 63 de puncte, în timp ce Udinese este pe 18, loc retrogradabil, cu 29 de puncte adunate.

serie a