Sezonul 2023/2024 de Champions League debutează în forță

Sezonul 2023/2024 de UEFA Champions League este ultimul în formatul actual. Competiția a ajuns la ediția cu numărul 69, iar după 22 de ani, startul este dat fără Cristiano Ronaldo și Lionel Messi. De asemenea, un alt jucător emblematic al ultimilor ani – Karim Benzema – nu va mai evolua în cea mai galonată competiție.
Starul francez – alături de Neymar și alți jucători importanți din Europa – a decis să facă pasul către Arabia Saudită. În absența celor 4, Erling Haaland, Kylian Mbappe, Jude Bellingham sau Robert Lewandowski sunt așteptați să strălucească în faza grupelor și nu numai.
Prima etapă a grupelor este programată pe 19 și 20 septembrie, cu câte 8 meciuri ce se vor desfășura în fiecare zi (două de la ora 19:45 și șase de la 22:00).
Misiune facilă pentru Manchester City
Marți 19 septembrie, de la ora 22:00, Manchester City o găzduiește pe Steaua Roșie Belgrad. Este, cu siguranță, cea mai dezechilibrată partidă din faza grupelor, iar cotele la pariuri online spun totul. În acest moment, gruparea din Serbia le poate aduce pariorilor 41x suma mizată, în cazul în care realizează o surpriză istorică pe Etihad Stadium.
Pentru cei care vor să-și încerce talentul în materie de pronosticuri fără să riște vreun ban, Unibet pune la bătaie un premiu de 125.000 RON cash la fiecare rundă din Champions League. Participarea este gratuit și se face răspunzând la o serie de întrebări legate de meciurile programate.
Manchester City vine după 8 goluri marcate în campionat, așadar echipa lui Pep Guardiola nu vrea să lase loc de interpretări în fața celor de la Steaua Roșie. Campioana Angliei a trecut de Fulham cu scorul de 5-1, iar apoi a învins-o pe West Ham în deplasare, scor 3-1. Erling Haaland – după cum era de așteptat – a urcat pe primul loc în clasamentul marcatorilor din Premier League. Scandinavul a punctat deja de 7 ori și este gata de show pe Etihad, contra alb-roșilor. Inevitabil, Haaland se gândește și la Balonul de Aur, acesta declarând recent:
„Știu că mă mai pot îmbunătăți mult. Sunt încă tânăr. Dar da, cred că am o șansă anul acesta la Balonul de Aur. Mi-ar plăcea ca lumea să mă țină minte ca pe un jucător special. Asta încerc să fac săptămână de săptămână, să arăt lucruri speciale”.
Harry Kane, noul rege de pe Allianz Arena
Atacul celor de la Bayern Munchen a necesitat o reîmprospătare, iar conducerea de pe Allianz Arena a reacționat. În vară la Munchen a sosit Harry Kane – cel mai emblematic jucător din istoria recentă a celor de la Tottenham. Britanicul s-a adaptat destul de repede și a devenit un punct fix în primul 11. Problema bavarezilor rămâne postul de portar, acolo unde Ulreich are scăpări și nu îl poate înlocui cu brio pe accidentatul Manuel Neuer.
Pe 20 septembrie, de la ora 22:00, Bayern debuteaza în grupe cu un meci pe teren propriu – în compania celor de la Manchester United. ”Diavolii” arată foarte rău, iar Cristiano Ronaldo, Jadon Sancho sau David De Gea – inamicii lui Erik ten Hag – se pare că nu reprezentau problemele la United. Fără cei 3, gruparea de pe Old Trafford arată din ce în ce mai rău. În weekend, Rashford & co. au cedat fără drept de apel pe teren propriu, 1-3 în fața celor de la Brighton.
Real Madrid, în căutarea unui nou succes
Real Madrid a câștigat tot ce se putea în acest debut de sezon, fiind lider autoritar în LaLiga. De la revenirea pe Santiago Bernabeu, băieții lui Carlo Ancelotti au bifat două succese în fața celor de la Getafe și Real Sociedad (ambele cu scorul de 2-1).
Arena modernizată așteaptă acum să respire fotbal de Champions League. Miercuri 20 septembrie, de la ora 19:45, madrilenii o găzduiesc pe Union Berlin – o formație ce vine după două înfrângeri în Bundesliga.
Absențele lui Thibaut Courtois, Eder Militao sau Vinicius nu sunt resimțite la Real Madrid, atât timp cât în teren se află Kepa, Antonio Rudiger respectiv Joselu. Atacantul iberic a fost decisiv în weekend, marcând golul de 2-1 cu Real Sociedad.
Cotele prezentate sunt preluate din oferta agenției de pariuri online Unibet (Licența ONJN Clasa I nr. L1160657W000330) și pot suferi modificări în orice moment. Unibet face parte din grupul Kindred – una din cele mai importante companii din sectorul jocurilor de noroc online la nivel internațional. Kindred Group are drept scop principal formarea unui mediu sigur și legal pentru clienții săi.