Și-a anunțat revenirea spectaculoasă! Debutează duminică în 2021. Anunțul care a strâns peste 1000 de likeuri

Articol de George Drafta - Publicat sâmbătă, 09 ianuarie 2021, ora 18:30,
buzarnescu

Mihaela Buzărnescu este gata să înceapă în forță noul an. Sportiva va juca în calificările de la Australian Open. 

Iar „Miki” vrea să facă totul pentru a ajunge din nou între primele 20 de jucătoare ale lumii, acolo unde a mai fost în august 2018. Acum, tenismena de 32 de ani se află pe poziția a 137-a în lume.
„O zi până la primul meu concurs pe anul 2021. Australian Open here I go. 
Mă simt în sfârșit bine fizic și contează cel mai mult pentru mine. Plasturii 
m-au ajutat mult în ultima perioadă.
Și țin să-i mulțumesc @alexandralwro pentru organizarea rapidă. Va fi un an plin, așa că aveți răbdare cu mine vă rog, dragi fani, urmăritori și toți ceilalți. Pas cu pas voi reveni sus”, a fost mesajul Mihaelei pe o rețea de socilizare pentru cei care îi țin pumnii. 

Mihaela revine pe teren după trei luni și jumătate de pauză. Ultima oară a jucat în calificările turneului de la Roland Garros, unde a fost învinsă în chiar primul tur. De altfel, Buzărnescu are cinci înfrângeri consecutive în circuitul WTA. Duminică, românca va începe parcursul pentru un loc pe tabloul principal al primului Grand Slam al anului.

În primul tur al calificărilor de la Australian Open, o va întâlni pe spanioloaica Lara Arruabarrena. Turneul australian va debuta în 2021 pe 8 februarie cu trei săptămâni mai târziu decât în mod normal. Reprogramarea a fost făcută din cauza pandemiei de coronavirus.

CITEȘTE ȘI –>> Mișcarea surprinzătoare prin care Șumudică forțează mâna conducerii lui Gaziantep: “Săptămâna viitoare e gata!”

realitateamesajdubairețea de socializareBuzarnescu
fcsb

„Pariurile” lui Gigi Becali, primele imagini în tricoul FCSB-ului! Ce numere și-au ales jucătorii

gigi-becali-fcsb

Gigi Becali, gata să doboare orice record în Liga 1: „Vreau să fac un miliard în 10 ani!”