Silviu Lung Jr. a devenit jucător liber de contract, după 5 ani petrecuți în Turcia, iar acum așteaptă o nouă înțelegere. Portarul a fost pe lista de achiziții a lui Dan Petrescu, dar jucătorul spune că prioritar pentru el este să evolueze în afara României.
”S-a terminat contractul, au fost 3 ani frumoși, am primit oferta de prelungire după 3 ani. Am avut ofertă de a merge la echipe mai bine cotat din Turcia, dar având o relație foarte strânsă cu conducerea de la Kayseri, am spus că rămân acolo, mi-am dat cuvântul și am continuat încă 2 ani acolo. Au trecut acei 2 ani și sunt liber de contract.
Momentan sunt în vacanță la Craiova, mă bucur alături de familie. Mișcare am început să fac de o săptămână cu tata, ne antrenăm în fiecare dimineață. Dar pentru moment nu este nimic concret, mă focusez pe pregătirea mea și aștept să văd ceea ce se va întâmpla în săptămânile următoare. Prioritar rămâne un transfer în străinătate”, a declarat Silviu Lung Jr., la Sport Total FM.