Simona Halep a făcut anunțul! Ce nume va purta în competiții, după cununia cu Toni Iuruc

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 19 septembrie 2021, ora 10:39,
Sursa- Profimedia Images
Sursa- Profimedia Images

Sportiva în vârstă de 29 de ani a făcut zilele trecute marele pas și a decis să își lege destinul pentru totdeauna cu Toni Iuruc, partenerul său de viață din ultimii ani!

Fostul lider mondial trăiește clipe de vis în aceste momente, iar cununia civilă din această săptămână a ținut capul de afiș în România, fiind de departe evenimentul anului. Întrebată despre numele pe care s-a decis să îl folosească de acum înainte în cadrul competițiilor, Simona a dezvăluit că va continua sub aceeași titulatură ca și până acum, urmând ca numele soțului să fie folosit în viața de zi cu zi.

Simona Halep şi Toni Iuruc/Sursa foto: Prosport/Marian Sterea

„Sunt într-un moment de euforie destul de prelungit, pentru că sunt bucuroasă, sunt fericită de ceea ce se întâmplă în viaţa mea. Sunt sănătoasă. Pot juca tenis. Sunt bine, eu zic că da. Sper că şi din afară să se vadă la fel. Nu sunt schimbări doar emoţionale. E o emoţie frumoasă. Am fost emoţionată atunci când am mers spre domnul primar.

După ce s-a încheiat ceremonia, m-am relaxat şi a fost bine. M-am bucurat să-i am alături pe toţi  acei invitaţi foarte apropiaţi mie. A fost o seară de neuitat. M-am bucurat tare mult. Am dansat foarte mult. Încă mă dor tălpile. O să mă recuperez acum câteva zile. A fost o noapte de neuitat. Îi mulţumesc lui Toni că s-a ocupat de tot şi a făcut totul să fie la superlativ.

Nu se va schimba nimic la tenis, va rămâne numele Halep, ca până acum. În viaţa de zi cu zi, voi fi Halep-Iuruc. (n.r. – despre luna de miere) Da, o să plec câteva zile. Nu o să fie o lună de miere. Câteva zile vreau să mă detaşez şi să mă odihnesc. Să mă detaşez de tot ceea ce se întâmplă, pentru că a fost o emoţie destul de mare şi un stres . Acum m-am relaxat şi vreau să mă şi odihnesc, pentru că urmează turnee foarte importante”, a declarat Simona Halep, prezentă la lansarea platformei TennisWin, o reţea socială dedicată iubitorilor de tenis.

Citește și FOTO | SIMONA HALEP, ÎN CULMEA FERICIRII DUPĂ CUNUNIA CU TONI IURUC: ,,SUNT OFICIAL O DOAMNĂ”

simona halepdeclaratiirealitateatenisToni Iurucwta