Simona Halep a făcut bilanțul unei cariere de vis în tenis: „Sunt cele mai frumoase momente din viața mea”

Simona Halep s-a retras din tenisul profesionist la începutul acestui an, în luna februarie. Sportiva a avut o carieră excepțională, fiind ocupanta locului unu mondial timp de 64 de săptămâni și dublă câștigătoare de Grand Slam.
Deși a avut foarte multe momente frumoase, „Simo” nu poate compara nimic cu momentele de la Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019)
Provocare grea pentru Simona Halep! Fostul număr 1 mondial și-a ales cel mai frumos moment din întreaga sa carieră
Simona Halep a avut o carieră impresionantă, care a durat aproximativ 15 ani. De-a lungul acestor mulți ani plini de muncă și sacrificii, românca a reușit să obțină 24 de titluri WTA, printre care două Grand Slamuri la Roland Garros, în 2018, și la Wimbledon, în 2019.
Proaspăt retrasă din activitate, „Simo” a încercat să aleagă cel mai frumos moment pe care tenisul i l-a oferit, însă această decizie a fost foarte greu de luat: „Am muncit, am pierdut trei finale și cumva a fost o împlinire foarte mare sufletească (n.r.-după ce a cucerit primul turneu de Grand Slam).
Întotdeauna am spus că nu ești un număr 1 adevărat dacă nu ai un Grand Slam câștigat, astfel că a fost eliberarea mea ca sportiv și împlinirea că am ajuns numărul 1 și am câștigat și Grand Slam.
Nu pot să spun că momentul de la Wimbledon este mai prejos decât cel de la Roland Garros. Ce am trăit la Wimbledon a fost mult deasupra, deoarece cucerisem deja, nu mai era eliberarea că ‘gata, am fost în stare să câștig un Grand Slam’. Am câștigat la Wimbledon, ceea ce poate nici măcar nu am visat.
Pe iarbă, să joc și cu Serena în finală, emoții, tribuna regală, părinții, toți prietenii care au fost alături de mine… A fost ceva diferit, însă amândouă sunt cele mai speciale momente din viața mea, cu siguranță”, a spus Simona Halep, la Digi Sport.