Simona Halep e realistă înaintea turneului de la Miami: „Este foarte devreme să mă gândesc la rezultate”

Jucătoarea de tenis Simona Halep a plecat, în această, dimineață, la Miami, unde va juca la primul turneu după mai bine de un an şi jumătate.
„Este foarte devreme să mă gândesc la rezultate”, a recunoscut Simona Halep
Ea a recunoscut că îi va fi foarte greu să reintre în forma care a consacrat-o, acesta fiind şi motivul pentru care nu şi-a stabilit încă obiectivele pentru următoarea perioadă.
„Au fost nişte zile foarte emoţionante şi obositoare, epuizante aş putea spune, dar sunt bucuroasă în acelaşi timp, pentru că am reuşit ceea ce îmi doream de la început, să se facă dreptate şi să vadă toată lumea că sunt un sportiv curat.
Este foarte devreme să mă gândesc la rezultate. Acum vreau să văd cum mă simt pentru prima dată de la reîntoarcere. E greu să spun acum ceva.
Am deja un 1 şi jumătate de când nu am jucat un meci oficial şi e greu să îmi dau cu părerea acum. Vreau să îmi dau seama cum mă simt la reîntoarcerea pe teren şi după aceea îmi voi seta şi obiectivele.
Nu m-am gândit la următoarele turnee, vreau să văd cum e la Miami şi după aceea. Nu ştiu în cât timp îmi voi putea reveni în formă pentru că nu am mai stat niciodată atât de mult”, a declarat Halep.
Simona Halep e însoțită Miami de un partener de antrenament, un fizioterapeut şi mama sa
Referitor la posibila sa participare la Jocurile Olimpice, Halep a spus că sunt şanse minime să se poată califica.
„Îmi doresc să joc la Olimpiadă şi voi face tot ceea ce trebuie ca să pot să mă calific, însă sunt şanse minime. Horia Tecău mi-a scris un mesaj, i-am spus că ne întâlnim la Miami şi discutăm, e mult mai bine faţă în faţă”, a transmis Simona.
Ea a plecat spre SUA, unde va participa la turneul de la Miami, alături de un partener de antrenament, un fizioterapeut şi mama sa.
„Am doar un sparring (n.r. – partner) şi un fizioterapeut, sunt aici cu mine băieţii şi plecăm împreună. Dar mă bucur tare mult că am şansa să mă reîntorc pe teren, acolo unde mă simt eu cel mai bine. Dar o să vedem cum o să fie la turneu.
Dar este un sentiment plăcut mai ales după o decizie atât de bună. Mama este cel mai mare suporter şi cea mai mare susţinere o am din partea ei, de la tata şi de la fratele meu. Vor veni şi ei mai târziu, pentru că vreau să îi am alături pe toţi”, a mai spus Halep.
Competiția de la Miami are loc între 17 și 31 martie. Primele două zile sunt rezervate meciurilor din calificările turneului feminin, iar a doua și a treia pentru aceeași fază, la masculin.
Cel mai bun rezultat al Simonei Halep la Miami este calificarea în semifinale, în 2015 şi 2019
Simona Halep a fost depistată pozitiv la roxadustat la finalul lunii octombrie a anului trecut. A fost suspendată provizoriu, iar ulterior i s-au descoperit nereguli în pașaportul biologic.
Pe 12 septembrie a fost suspendată de Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) pentru 4 ani, după care a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS-CAS). Acesta a anunțat, pe 5 martie, că a redus pedeapsa Simonei la 9 luni.
Halep a fost radiată din clasamentul WTA începând cu 11 septembrie 2023, astfel că în momentul de față nu are niciun punct.
Cel mai bun rezultat al româncei la Miami Open este calificarea în semifinale, în 2015 şi 2019. În 2015 a fost învinsă în penultimul act de americanca Serena Williams, cu 6-2, 4-6, 7-5, iar în 2019 de Karolina Pliskova, cu 7-5, 6-1.
Ultima sa participare la turneul din Florida datează din 2021. În primul tur a fost exceptată, ulterior a învins-o pe sportiva franceză Caroline Garcia cu 3-6, 6-4, 6-0, dar s-a retras înaintea meciului din turul 3 cu letona Anastasija Sevastova.