Simona Halep nu mai merge la turneul din Portugalia: „Schimbare de planuri!”

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 12 aprilie 2024, ora 07:11,
Simona Halep
Simona Halep

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a anunţat că nu va participa la turneul de la Oeiras, din Portugalia.

Simona Halep nu va juca la turneul de la Oeiras

Ea primise un wild card din partea organizatorilor. „Schimbare de planuri! Corpul îmi spune că are nevoie de mai mult timp pentru a se obişnui cu revenirea la antrenamentele complete.

Nu vreau să mă grăbesc cu revenirea mea, aşa că nu voi juca la Oeiras săptămâna viitoare”, a precizat Halep pe Instagram.

Simona Halep, care a revenit recent după ce TAS i-a redus suspendarea de la patru ani la nouă luni, a primit cu câteva zile în urmă wild card pentru turneul de categorie WTA 125 de la Oeiras, din Portugalia, programat în perioada 15-21 aprilie.

Pentru Simona Halep urmează Mutua Madrid Open, în perioada 23 aprilie – 5 mai, turneu la care de asemenea a primit wild card.

De la revenirea după suspendare, Halep a primit wild card şi la Miami Open, turneu WTA 1000. Ea nu a trecut acolo de primul tur, fiind învinsă de Paula Badosa, scor 1-6, 6-4, 6-3.

Oeiras