Simona Halep, regina incontestabilă pe zgură! Cum arată clasamentul ultimilor cinci ani

Articol de Razvan Panaitescu - Publicat miercuri, 07 aprilie 2021, ora 13:39,
simona halep

WTA a publicat un material dedicat startului sezonului pe zgură din circuitul internaţional. Concluzia celor de la WTA este că Simona Halep este „regina acestei suprafeţe”!

Rezultatele obţinute de Simona Halep pe zgură sunt impresionante pentru cei de la WTA, care au trecut în revistă succesele jucătoarei clasate pe locul 3 mondial.

În 2020, Halep a câştigat două titluri pe zgură, la Praga şi la Roma, iar în ultimii 5 ani şi-a mai trecut în palmares titlul la Roland Garros (2018), două trofee la Madrid (2016, 2017), dar a jucat şi o finală la Roland Garros (2017), două la Roma (2017, 2018), una la Madrid (2019), având şi un sfert de finală la Madrid (2018) şi altul la Roland Garros (2019).

Românca are un procentaj de 74,3% victorii în carieră pe această suprafaţă, iar în sezonul 2019-2020 a înregistrat un bilanţ de 24 de victorii şi 4 înfrângeri.

WTA a analizat ultimii cinci ani şi a alcătuit un clasament al rezultatelor obţinute pe zgură. Simona Halep este lider detaşat pe baza rezultatelor obţinute pe suprafaţa ei preferată.

Ierarhia cuprinde toate rezultatele pe zgură din 2019 şi 2020, 75% dintre punctele câştigate pe această suprafaţă în 2018, 50% din cele obţinute în 2017 şi 25% dintre punctele adunate în 2016.

halep

Clasamentul WTA pe zgură (ultimii 5 ani):

1. Simona Halep 6.591,5 puncte
2. Kiki Bertens (Olanda) 4.086,25
3. Karolina Pliskova (Cehia) 3.133,75
4. Elina Svitolina (Ucraina) 2.824
5. Petra Kvitova (Cehia) 2.773
6. Iga Swiatek (Polonia) 2.685,5
7. Ashleigh Barty (Australia) 2.599,75
8. Garbine Muguruza (Spania) 2.440,75
9. Marketa Vondrousova (Cehia) 2.428
10. Sloane Stephens (SUA) 2.312

CITEŞTE ŞI: Echipa României de Fed Cup contra Italiei: Simona Halep, prezentă! Cine lipseşte din lot

Hjulmand udvælger første landshold

EURO 2020 | Selecţionerul Danemarcei: ,,Jucătorii sunt terminaţi emoţional”

Christian Eriksen

Christian Eriksen, ales omul meciului Danemarca – Finlanda