Situaţia groaznică de la Dinamo, deplânsă de un rival de la Craiova: ,,Sper să iasă cât mai repede din asta”
Un oficial al Craiovei a vorbit despre partida de aseară din Ştefan cel Mare, dintre Dinamo şi CFR Cluj, terminată cu victoria oaspeţilor, scor 2-0.
Marcel Popescu, managerul echipei din Bănie, spune că rezultatul meciului de aseară nu l-a surprins. Oficialul grupării din Craiova a avut şi un mesaj pentru jucătorii şi susţinătorii echipei Dinamo, care trece prin cele mai grele momente din punct de vedere financiar.
Popescu speră ca dinamoviştii să treacă cât mai repede de această perioadă neagră a clubului din Ştefan cel Mare.
„Noi suntem lideri și suntem la mâna noastră, la fel cum eram și în urmă cu 5 etape. Am avut două momente neplăcute, dar am trecut peste. CFR este o echipă solidă și au avut un cutremur după ce au fost eliminați pe nedrept din Europa. Este o echipă de anduranță, cu jucători cu experiență, iar ce s-a întâmplat aseară nu este o surpriză. Nu m-a surprins victoria CFR-ului.
La Dinamo este o situație complicată, fel și fel de versiuni sunt puse pe tapet. Sper să iasă din această situație pentru că așa au fost și alte cluburi. Și CFR a fost așa, dar CFR a ieșit din insolvență… Lucrurile la Dinamo mi se par confuze și înțelegem ce putem. E problema lor. Le doresc să iasă cât mai repede din această situație delicată.”, a declarat Marcel Popescu pentru ProSport.
Oficialul oltenilor a comentat şi reacţia de aseară a lui Dorin Şerdean, preşedintele executiv de la Dinamo, care a fost intervievat din maşină şi având o atitudine lipsită de bun-simţ în faţa jurnaliştilor. Popescu spune că niciodată nu va da un interviu de la volan.
,,Niciodată nu o să mă vedeți că dau interviu de la volan, poate doar prin vamă dacă mă întreabă cineva unde plec. E un punct de vedere personal, nu îl încadrez nici la ignoranță sau alte epitete… Un conducător de club trebuie să stea la dispoziția clubului și al echipei. Este o inabilitate de comunicare.”, a mai punctat Marcel Popescu.
Dinamo trece prin cea mai nefastă perioadă din punct de vedere financiar din istoria clubului, după ce a fost preluată în vară de acţionariatul spaniol condus de Pablo Cortacero.
Citeşte şi Cum mai arată viitorul lui Mihai Roman de la Universitatea Craiova: ,,Nu-l vom lăsa să-şi rişte viaţa”