Jucătorul rus de tenis Daniil Medvedev (1 ATP, cs 1), deținătorul trofeului la US Open, a fost eliminat în optimile de finală ale ediției din acest an.
Daniil Medvedev a fost învins de Nick Kyrgios în 4 seturi, după 2 ore și 53 de minute
El a fost învins la ultimul turneu de Mare Șlem al anului de australianul Nick Kyrgios (25 ATP, cs 23) cu 6-7 (11), 6-3, 3-6, 2-6. Din cauza acestui eșec, Medvedev va ceda prima poziție în clasamentul ATP.
Cele mai mare șanse să-l detroneze le are spaniolul Rafael Nadal, dar ar putea ajunge pe primul loc și alți jucători, cum ar fi ibericul Carlos Alcaraz, norvegianul Casper Ruud sau chiar britanicul Cameron Norrie.
Kyrgios s-a calificat în premieră în sferturi la US Open, dază în care va înfrunta alt rus, Karen Hacianov (31 ATPO, cs 27), vicecampion olimpic la Tokyo, care a trecut cu 4-6, 6-3, 6-1, 4-6, 6-3 de spaniolul Pablo Carreno Busta.
Pentru Daniil Medvedev, pierderea locului 1 ATP este o sursă de motivație să joace mai bine
La conferința de presă de după meciul cu Nick Kyrgios, Medvedev a recunoscut că este dezamăgit, dar faptul că a pierdut locul 1 ATP îi oferă o motivație în plus.
„Încerc să fiu tare... dar sunt dezamăgit. Nu am de gând să plâng în sala de conferințe de presă... dar sunt dezamăgit. Pentru câteva zile, voi fi doar trist, uitându-mă la telefonul meu, la laptopul meu sau la seriale.
Ieșind din teren, nu mi-am zis 'la naiba, nu voi mai fi numărul 1'. Nici măcar nu știu pe ce loc o să cad. Probabil al 3-lea, al 4-lea.
Îmi imaginez că Carlos (n.r. – Alcaraz) va trece de mine. Dar este o sursă de motivație să încerc să fac mai bine”, a declarat Medvedev, după eliminarea de la US Open.