Sorana Cîrstea, lovitura carierei! Eliminată din optimile Australian Open, „Sori” se consolează cu un premiu imens

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 24 ianuarie 2022, ora 13:31,
Sorana Cîrstea, sursa foto: Profimedia Images
Sorana Cîrstea, sursa foto: Profimedia Images

Sorana Cîrstea (38 WTA) a fost eliminată în optimile de finală de la Australian Open, după ce a pierdut meciul cu Iga Swiatek (9 WTA), în trei seturi, scor 7-5, 3-6, 3-6.

Meciul a durat două ore și 28 de minute. Astfel, Cîrstea este cea de-a doua jucătoare din România care părăsește turneul de Grand Slam de la Melbourne în faza optimilor. Tot în cursul zilei de astăzi, și Simona Halep (15 WTA) a ieșit din competiție, după ce a pierdut cu Alize Cornet (61 WTA), scor 6-4, 3-6, 6-4.

CITEȘTE ȘI –>> Englezii, uluiți de averea lui Ion Țiriac: „Are câştiguri mai mari decât Messi şi Ronaldo la un loc!”

Deși s-a oprit în optimi la Grand Slam-ul de la Antipozi, Sorana Cîrstea a obținut cel mai mare câștig din punct de vedere financiar din carieră. Aceasta va fi recompensată cu un premiu în valoare de 328.000 de dolari australieni (207.000 de euro) şi cu 240 de puncte WTA.

Sorana Cîrstea/Sursa foto: Profimedia
Sorana Cîrstea/Sursa foto: Profimedia

Sportiva de 31 de ani a mai fost o singură dată în optimi la Australian Open. Se întâmpla în anul 2017, iar atunci a fost eliminată de iberica Garbine Muguruza, scor 6-2, 6-3.

Până în momentul de față, Sorana Cîrstea a câștigat din tenis aproximativ 5.800.000 de euro (6.661.263 de dolari americani).

CITEȘTE ȘI –>> Fără succes în optimi la Australian Open! După Simona Halep, Sorana Cîrstea părăseşte şi ea turneul de la Melbourne

tenisaustralian openwtacastig tenissorana cirsteadolari