Sorescu, la mare căutare în ultimele zile de mercato! Italienii anunță ce club a pus ochii pe român

Căpitanul lui Dinamo are șanse tot mai mici să continue în Ștefan cel Mare și din toamna acestui an, asta după ce mai multe cluburi au intrat în cursă pentru semnătura sa!
Deian Sorescu este de departe cel mai bun fotbalist al „câinilor” și unul dintre cei mai în formă jucători din Liga 1. După ce FCSB a înaintat deja o ofertă concretă pe numele său, Sorescu a intrat și în atenția formației italiene Monza, patronată de marele Silvio Berlusconi. Informația a fost furnizată de către jurnalistului italian specializat în transferuri, Nicolo Schira, pe contul său de Twitter.
„Mijlocașul lui Dinamo București, Deian Sorescu, a fost oferit Monzei”, se arată în anunțul lui Schira de pe contul de Twitter.
#DinamoBucarest’s midfielder Deian #Sorescu has been offered to #Monza. #transfers
— Nicolò Schira (@NicoSchira) August 30, 2021
Deian Sorescu, o țintă pentru echipele din străinătate
„Pe mine m-a sunat cineva în legătură cu Sorescu. Am întrebat la Dinamo și mi-au spus că are o hârtie de 800.000 de euro și un procent de 20% dintr-un viitor transfer, iar eu am transmis mai departe. Cei de acolo nu au mai sunat nici în ziua de astăzi.
Clubul despre care vă vorbesc este din Germania, din liga a doua. Salariul era însă unul destul de mic, aproximativ 15.000 de euro. Pentru liga a doua de acolo sunt bani puțini. Când o echipă are nevoie de un jucător pune mâna și plătește, indiferent cât cere clubul respectiv pe el!”. a spus în urmă cu câteva săptămâni Victor Becali, pentru Realitatea Sportivă.
1.400.000 de euro este cota de piață a lui Sorescu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. 42 de meciuri, opt goluri și zece pase decisive reprezintă bilanțul căpitanului din Ștefan cel Mare în sezonul precedent.